Lavrentie, monahul care cântă fără partituri la „pianul” din clopotnița mănăstirii, pe scena Românii au talent: „S-a descoperit că sunetele clopotelor au o putere vindecătoare asupra omului”

Alina Popa

Publicat acum 3 oră

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Părintele Lavrentie este de loc din București. A lăsat Capitala cu toate provocările și perspectivele ei și s-a dus să caute altceva. E în mănăstire de la 20 de ani, rugându-se pentru mântuirea lui, a fraților și a întregii lumi.

​A simțit că muzica îl atrage încă de când era copil. Deși pe timpul comunismului emisiunile TV culturale erau scurte, rămânea mereu impresionat de pianiștii care interpretau diverse partituri și își imagina că este el acolo, în locul lor. Că părinții și rudele din fața televizorului îl văd și sunt mândri de modul în care mâinile lui „dansează” pe claviatură. Așa a început totul, de fapt. Pare că e un început de poveste, însă, pentru părintele Lavrentie, lucrurile n-au stat chiar așa. N-a avut șansa să-și cumpere un pian, n-a urmat liceul de artă, nici vreo facultate de muzică, dar și-a urmat inima. Iar inima l-a adus la Mănăstirea Balaciu. Nu s-a gândit nici măcar o secundă la faptul că avea să construiască el însuși un „pian”, așa cum numește părintele Lavrentie ansamblul de clopote acționate de clapete. 

Nu-i plăcea să urce la clopote pentru că trebuia să le tragă de funie, în stilul clasic. Simțea că ceva, parcă, nu-i place sufletului lui. Și, într-o zi, s-a apucat să lege clopotele de limbi. Adică, la fiecare limbă a legat câte o sfoară și a început să tragă.

A legat o sfoară de mână, a doua sfoară de încheietura mâinii, a treia sfoară de cot, a patra sfoară de picior și a cincea o ținea în mână. Și încerca să facă un fel de dans, să facă acele clopote să sune unul după celălalt. 

A „implementat” sistemul pianului în clopotnița de la Petru Vodă, apoi la maicile de la Paltin. Într-o zi, au venit maicile să vadă ce face el, de fapt, de se aud clopotele atât de frumos. Și l-au văzut dansând ca Pinocchio din povestea noastră veche. Așa că, i-au zis să găsească un sistem mai ușor, că ele nu puteau face asta. Și astfel, s-a gândit să facă un soi de pian aerian. 

Un moment deosebit în viața părintelui Lavrentie a fost legat de Mănăstirea Sihla, locul în care providența divină l-a adus prin vise repetate, ce păreau să îi indice calea. Acolo, în munții Neamțului, părintele și-a continuat opera, creând un sistem armonios al clopotelor care cheamă credincioșii la rugăciune. 

În unele dintre melodiile sale încearcă să imite ciripitul păsărelelor. Părintele Lavrentie știe să interpreteze o mapă întreagă de compoziții: și vesele, ca pentru primirea unui ierarh, și domoale, ca pentru vecernie. Altele mai „pompoase”, pentru procesiune și, în fine, altele care îmbie la tânguire. Însă melodia lui preferată este una fără bas și ison, intitulată simplu, „Floarea”. 

Tot ce își dorește părintele Lavrentie este ca părinții și maicile din mănăstirile în care a dus „invenția” să deprindă arta de a cânta la un pian altfel.

​„Așa ceva e posibil să nu fi auzit. Să auziți niște clopote sunând într-o armonie perfectă sau aproape perfectă (…) S-a descoperit că ele au o putere vindecătoare asupra omului, deci să nu fugim de sunetele lor”, a spus monahul.

Andi Moisescu: „Vă mulțumim din suflet pentru momentul ăsta!”

Dragoș Bucur: „Numărul ăsta m-a făcut să uit că sunt la masa juriului Românii au talent. E un moment care are un tip de emoție de care eu am nevoie uneori. O parte din telespectatorii de acasă au avut parte de 2 minute de meditație sau un moment de apropiere cu divinitatea”

Vezi momentul și jurizarea în materialul VIDEO de mai sus. 

Show-ul Românii au talent poate fi urmărit și cu o săptămână în avans pe VOYO!