ß
Spectacolul suprem revine! Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena celui mai iubit show de televiziune din România. Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, sezonul 15 Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic.
De 15 ani, Smiley prezintă emisiunea „Românii au talent”, alături de Pavel Bartoș. Aceștia au asistat la cele mai emoționante momente și chiar au avut șansa de a ajuta un concurent să câștige unul dintre sezoane, după ce au oferit Golden Buzz.
Da, da, sunt în plină adolescență în viața acestei emisiuni, perioada cea mai pasională, cea mai cool, cea mai creativă, dar și cea mai nărăvașă?. Oamenii cu poveștile lor de viață, asta iubesc cel mai mult în toate show-urile și proiectele, cu atât mai mult când vine vorba despre RAT, care adună pe scena sa tot ce înseamnă talent în țara noastră și nu numai, care ne arată cu fiecare sezon că se poate mai mult, mai spectaculos, mai emoționant. Partea minunată a acestei emisiuni este că ne arată România frumoasă, veselă, talentată, cu vise mari, cu performanțe fabuloase, România pe care ne dorim să o avem și să o vedem la fiecare pas.
Toți. Nici măcar nu este ceva subiectiv având în vedere că sunt milioane de familii în situația noastră. E tare când începe sezonul nou și ne adunăm toți și ne uităm împreună sau ne uităm separat și comentăm împreună?. Important este că vorbim aceeași limbă despre aceleași emoții, față de preselecțiile din țară, la filmări, când cu toții îmi auzeau poveștile, însă cu greu puteau bănui intensitatea momentelor de aur. Acum, le vor simți pe pielea și în inima lor și mă vor înțelege.
Trebuie să vă spun și că cel mai nou fan RAT din familie este chiar Josephine care mă tot întreabă când începe emisiunea, pentru că o așteaptă cu mare drag. Cred că nu vă puteți imagina, dar în pauzele dintre sezoane și nu numai, noi ne și jucăm de-a „Românii au talent” și de-a „Vocea României” în casă. Este un adevărat spectacol, își schimbă rochițele, numerele, se prezintă, spune de unde vine, schimbă țările, ba chiar mă pune să stau cu scaunul întors, ca la Vocea. Drăguț este că atunci când joacă și Gina cu noi și suntem toți 3 în producție, iar eu o întreb „În ce echipă vrei să mergi?”, ea niciodată nu mă alege pe mine și răspunde: „La mami în echipă vreau!”
De poveste și de povestit. La emoție, la show total, la depășiri de limite ale imaginației, la talent cu carul, la uimire și bucurie la vederea atâtor oameni buni, cu potențial, cu putere de muncă și cu sclipiri. E o poveste frumoasă, cu foarte multe personaje fascinante, care va rămâne cu siguranță în istoria emisiunii și a fiecăruia dintre noi, cei care am participat și cei care urmărim emisiunea.
Cumva simt că în acest sezon, emisiunea se întoarce la originea și la esența ei, la oamenii simpli care nu au pregătire în arta spectacolului, care nu fac pe scenă ce fac în viata de zi cu zi, nu sunt profesioniști și care ne spun povestea lor prin care au reușit să-și depășească propriile limite. Am rămas extrem de impresionat de povești, de felul în care concurenții și-au depășit limitele, fără să fi făcut meditații sau ore de pregătire, ci doar și-au pus momentul de pe scenă în slujba propriului talent. Este cu adevărat un spectacol al emoțiilor și al poveștilor.
Este tare de tot că avem șansa de a ne manifesta aprecierea și wow-urile prin apăsarea Golden Buzz-ului, ce ne-am fi făcut altfel? Mergeam pe scenă cu pancarte, făceam cereri la jurați la fiecare număr pe care-l simțeam aparte?! Mereu vorbim între noi și spunem că facem asta cumva și cu gândul la telespectatori, la impulsurile și preferințele lor, față de cei din juriu care apasă butonul în nume personal și subiectiv. In loc de TOP 3 pot face un TOP 100, dar nu aveți loc pentru toate câte ne-au plăcut.
Să știi că nu există un profil clar al câștigătorului titlului de „cel mai talentat român”, ca un CV cu elemente obligatorii, nici vorbă. Cred că asta e și frumusețea acestui show, faptul că reușește să ne surprindă de la concurenți, cu poveștile și talentele și momentele lor, până la telespectatori cu preferințele și voturile lor. Este mereu o surpriză, dar de fiecare data una superbă care marchează o premieră.
Însă trebuie să spun că, după părerea mea, mai important decât câștigătorul sunt câștigătorii care se uită la emisiune și cei care participă. Este mai important să vii, să participi decât să câștigi. Oportunitățile care ți se aștern în față după RAT pot valora infinit mai mult decât să fii tu cel care câștigă trofeul. Asta înseamnă că de fapt toți concurenții sunt marii câștigători, și telespectatorii, asta fără să ignorăm laurii marelui câștigător.
Eu aș mai introduce niște Golden Buzz-uri, să fiu sincer. Pentru prezentatori, doar?. Voi știți că Pavel și cu mine am fost primii prezentatori din lume, din toate formatele acestei emisiuni, care am avut parte de un Golden Buzz. Îmi amintesc ca ieri că primul Golden Buzz i l-am dat Laurei Bretan pe care am trimis-o direct în finală și care a si câștigat. Și ce e cel mai tare e că apoi a ajuns în finala la RAT. A fost frumos și va mai fi.
Știu că ați citit, urmărit, spus, ascultat, trăit multe povești la viața voastră, dar nu vă puteți imagina cum sunt cele din sezonul 15 al Românii au talent. Eu zic să fim toți împreună în această poveste, pentru că, e clar, cu ajutorul fiecăruia dintre noi se va scrie și se va derula totul mai frumos decât ne putem imagina.