ß
  • Emisiuni
  • Românii Au Talent!
  • EXCLUSIV! Cum descrie Andi Moisescu cei 15 ani de Românii au talent în trei cuvinte. Juratul are și un mic secret: „Singurul meu secret e că...”

EXCLUSIV! Cum descrie Andi Moisescu cei 15 ani de Românii au talent în trei cuvinte. Juratul are și un mic secret: „Singurul meu secret e că...”

EXCLUSIV! Cum descrie Andi Moisescu cei 15 ani de Românii au talent în trei cuvinte. Juratul are și un mic secret: „Singurul meu secret e că...”

Spectacolul suprem revine! Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena celui mai iubit show de televiziune din România. Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, sezonul 15 Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic.

Andi Moisescu face parte din juriul Românii au talent de 15 ani, încă de la prima ediție a show-ului de talente. Îndrăgitul om de televiziune a oferit un interviu exclusiv pentru protv.ro, în care a vorbit despre cele mai frumoase întâmplări de la masa juriului și ce surprize ne așteaptă în noul sezon Românii au talent.

Alături de Andra, ești veteran la masa juriului! Cum este să faci parte din marea familie Românii au talent încă de la primul sezon?

O să fiu foarte sincer. În fiecare zi de filmare, încep cu același sentiment. Că sunt norocos și privilegiat. Și cu sentimentul ăsta mă străduiesc să mă ridic toată ziua la nivelul așteptărilor. Iar singurul meu secret e că, din chiar prima zi de filmare, mă bucur din plin, de fiecare moment și încerc doar să transpun în cuvinte starea asta. Pe cât posibil, nu mereu aceleași cuvinte.

Dacă ar fi să alegi trei cuvinte pentru a descrie tot ceea ce ai simțit în acești 15 ani de Românii au talent, care ar fi acelea?

Norocos și privilegiat. Insist.

Este 15 și este „de poveste”! La ce să se aștepte telespectatorii de la noul sezon Românii au talent?

Faptul că e “15” reprezintă o performanță a întregii echipe. Cu tot cu concurenți. Faptul că e “de poveste” e consecința a ceea ce am văzut și ne-a făcut să ne gândim că reprezintă genul de momente pe care îți vine să le povestești prietenilor. Am rămas de multe ori cu gura căscată, ceea ce nu mă mai așteptam neapărat după 14 sezoane și chiar de vreo 3 ori cred că m-am ridicat în picioare și am zis, gata, opriți tot! Ce poate să mai facă vreun concurent mai bine sau mai surprinzător de atât! Putem să închidem aici și să plecăm acasă!

Ai apăsat de nenumărate ori golden buzz-ul și au fost momente care te-au făcut să lăcrimezi. Poți să ne spui care este momentul tău preferat de la Românii au talent sau să ne faci un Top 3?

Mi-e absolut imposibil să fac topuri, în general, la Românii au talent! Pentru că e absolut nedrept să compar mere cu pere! În fond, singurul lucru pe care îl au în comun momentele care mi-au smuls golden buzz e emoția. Faptul că pulsul a început să o ia razna. Dar momentele în sine sunt complet diferite. Ce pot să-i asigur pe telespectatori, e că mai aveam puțin și ne luam la bătaie pe golden buzz-erele astea, sezonul ăsta. Absolut toți am vrut să apăsăm în același timp, de fiecare dată.

Care crezi că sunt principalele calități pe care ar trebui să le aibă concurentul demn de titlul „cel mai talentat român”?

Din experiența mea de până acum, cel care va reuși să emoționeze cel mai tare telespectatorii, prin tot ceea ce face și reprezintă, acela va câștiga. Nu e suficient să fii doar foarte bun, dacă nu reușești să mergi până acolo cu emoția, încât să-l aduci pe telespectator să pună mâna pe telefon și să simtă că vrea el însuși să facă dreptate prin votul lui!

Dacă ai putea să schimbi o regulă sau să adaugi ceva la formatul show-ului Românii au talent, ce anume ai face?

Eu n-aș mai anunța niciun clasament la final. Aș anunța doar podiumul, în ordinea 3, 2, 1. Pentru că mi se pare o performanță absolut excepțională să reușești să ajungi în finală și mă doare sufletul când văd în final tristețea celor care aud, pe locul 10…

Dacă nu ai mai face televiziune, ce meserie crezi că ți s-ar potrivi?

Având o vârstă, întreb și eu. Crezi că am insistat prea mult cu meseria asta și ar trebui să las loc și celor mai tineri? 

La final, un mesaj pentru telespectatorii care vor fi în fața televizoarelor din 31 ianuarie pentru un sezon „de poveste”.

Vreau să le mulțumesc din suflet tuturor telespectatorilor pentru că prin prezența lor, ne ajută să insistăm cu formatul ăsta. Sunt convins că mulți dintre ei simt asta. Datorită lor, emisiunea merge mai departe și unor oameni extrem de talentați, dar lipsiți de șansă li se face astfel dreptate. Cu ajutorul lor, al telespectatorilor. E mare lucru. Le mulțumesc din suflet că facem asta împreună de 15 ani.

Vineri, 31 ianuarie, de la ora 20:30, Românii au talent revine cu sezonul 15 la PRO TV și VOYO

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Românii Au Talent!

Articole pentru emisiune Românii Au Talent!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni