ß
În prima semifinală a sezonului 14 „Românii au talent”, Senayet Asefa s-a ridicat la nivelul așteptărilor și a pus în scenă un moment de contorsionism de excepție, demn de semifinala sezonului 14 Românii au talent.
Gallery
Andra: „Mi se pare incredibil ce poți să faci cu corpul tău. Este extraordinar!
Andi Moisescu: „Sper ca emisiunea să-ți transforme viața într-una și mai frumoasă”.
Mihai Bobonete: „Faci arta asta să pară mult mai frumoasă decât ce am văzut până acum. Mă întreb dacă ai oase în tine. Este absolut incredibil. Am văzut ceva mult mai complex decât în audiții”.
Dragoș Bucur: „Ce am apreciat cel mai mult a fost că nu ai făcut doar un număr de circ, ci ai făcut un număr de dans”.
Pasiunea pe care Senayet Asefa o are pentru contorsionism vine încă în copilărie, atunci când a văzut oameni care practicau această artă. Tinerei i se părea incredibil cum corpul uman este capabil să facă așa ceva și a început să exerseze.
Deși scena de la „Românii au talent” nu a fost prima scenă pe care a urcat, visul ei cel mai mare era acela de a performa în fața unui public numeros, lucru ce s-a întâmplat când avea doar 14 ani.
O perioadă extrem de grea din viața ei a avut loc atunci când, timp de trei ani, a pierdu6_t legătura cu familia ei, din cauza războiului din Tigray (Etiopia).
„Eu chiar cred că tu ești demnă de numele acestui sezon FENOMEN. Tu chiar ești un fenomen. Ești uimitoare!”, i-a spus Andra, în timpul audițiilor.
„Ești full package! Ai venit cu zâmbetul ăsta! Ești și foarte frumoasă, Mie mi-a sărit arcul la pix. Pe mine oricum m-ai cucerit”, a punctat și Mihai Bobonete.