ß

Duminică, la România, te iubesc! ne inspirăm din poveștile unor oameni care pot schimba lumea!

Duminică, la România, te iubesc! ne inspirăm din poveștile unor oameni care pot schimba lumea!

În luna decembrie, echipa România, te iubesc!, aduce în fața telespectatorilor români care, prin forțe proprii, au reușit să-și scrie povestea, să schimbe mentalități și să devină exemple pentru ceilalți. Parcursul unora dintre acești oameni poate fi descoperit duminică, de la 18:00, într-o ediție specială România, te iubesc!.

Gallery

Rareș Năstase ne spune povestea lui Betty Darabont, o româncă care a studiat mult peste hotare, dar s-a întors acasă, în locurile natale: „Este oenolog, cu master în Franța și Germania, a făcut practica la Bordeaux, Montpellier, putea fi un specialist în vinuri oriunde în lume, dar a ales să facă viticultura la ea acasa, în Crișana. Obține vinuri premium, de pe 40 hectare de vie, la Biharia, lângă Oradea, după ce a moștenit din familie 9 hectare, via bunicului”, spune Rareș.

Paula Herlo a ajuns în Pașcani, acolo ne prezintă un model pentru învățământul din țara noastră: „Luna decembrie ne dă nouă șansa să cunoaștem oameni care ne dau speranță, mai ales în această perioadă foarte complicată, iar Daniela Orășanu, directoarea Liceului Tehnologic din Pașcani, pe care am cunoscut-o în urmă cu câteva săptămâni, este acel om la care ne uităm și de unde ne luăm speranța. A reușit să transforme un liceu spre care nu se uita nimeni, într-un liceu al viitorului”, a spus Paula.

Despre ambiție și dăruire este și proiectul asociației Zile Colorate pe care l-au înființat trei prietene, într-un sat din nordul Bihorului, pentru copii și părinți, iar Cosmin Savu ne va prezenta cum arată comunitatea lor: „Este locul unde se întâmplă săptămânal evenimente care atrag nenumărați tineri, acolo se predă și lecția voluntariatului “să știi să dai mai departe!”. E încurajator să vezi că și la țară se pot schimba comunitățile prin voința oamenilor. Asociația “Zile colorate” are 83 de tineri voluntari între 14 și 23 de ani care învață ce înseamnă să construiești, nu să dărâmi, să fii solidar, nu egoist”, povestește Cosmin.

Tot duminică, Paul Angelescu ne va spune povestea lui Bogdan Ivănel, absolvent de Oxford cu doctorat la Paris, care a fondat în țară organizația Code for Romania. „Mulțumită aplicațiilor lor, putem urmări rezultatele votului în timp real, iar salvatorii ISU au o platformă care le coordonează echipele. Tot echipa Code for Romania a dezvoltat votdiaspora.ro, care a ajutat peste 650.000 de români de peste hotare să-și găsească mai ușor cea mai apropiată secție de votare din străinătate. Pe scurt, ei oferă gratuit soluțiile digitale pe care statul nu este în stare să le implementeze pentru proprii cetățeni”, spune Paul.

Toate aceste povești vor putea fi urmărite duminică, de la 18:00, la România, te iubesc!. Iar luni dimineața, Paula Herlo va vorbi, în direct, la Europa FM despre românii care sunt un exemplu. Emisiunea poate fi urmărită și online, pe VOYO.

Share

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Romania, te iubesc!

Articole pentru emisiune Romania, te iubesc!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni