ß

Emisiunea România, te iubesc! a fost, aseară, în topul preferințelor telespectatorilor

Emisiunea România, te iubesc! a fost, aseară, în topul preferințelor telespectatorilor

Cosmin Savu ne-a prezentat ieri, în cadrul emisiunii România, te iubesc!, ancheta Reabilitare în nisipuri mișcătoare, unde ne-a arătat situația șantierelor de pe litoralul românesc, din zona Deltei Dunării, până în sud, la Mangalia.

Am văzut proiecte care ar fi trebuit să fie gândite în favoarea localnicilor și turiștilor, însă, problemele au apărut imediat ce lucrările au fost încheiate.

„Nu este român care să nu fi dorit să ajungă pe litoralul românesc. Este un bun național, o resursă de care trebuie să avem grijă peste generații. Așa a și fost gândit acest proiect de reabilitare costieră pentru 50 de ani. Doar că problemele au început imediat după ce lucrările s-au încheiat, iar asta arată neputința și lipsa de viziune a celor de la Apele Române, cei care ar fi trebuit să transforme plajele românești în puncte de atracție pentru toată Europa”, a spus Cosmin Savu.

Emisiunea România, te iubesc! a condus ieri seară topul preferințelor telespectatorilor, în intervalul orar 18:00 – 18:57, și a înregistrat 3.4 puncte de rating și 19.4% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă a obținut 1.7 puncte de rating și 9.8% share.

Emisiunea România, te iubesc! continuă duminica viitoare, de la 18:00, cu un nou reportaj și poate fi urmărită și online, pe VOYO.

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Romania, te iubesc!

Articole pentru emisiune Romania, te iubesc!

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni