ß
Miercuri seară, în al doilea episod al show-ului, Alex Lenghel s-a prezentat în fața celor trei chefi cu o rețetă specială de pancakes, pe care o regăsiți, în detaliu, mai jos.
INGREDIENTE ȘI CANTITĂȚI (pentru o porție):
Compoziție pancakes:
150 g - făină năut
50 g - mălai grișat
30 g - semințe cânepă decorticată
50 ml – ulei cocos
150 g – iaurt soia/ cocos
300m l – apă plată
2 lingurițe - turmeric pudră
1 linguriță – sare Himalaya
1 linguriță - oțet mere
1 linguriță – bicarbonat sodiu
1 linguriță – spirulină sau mix detox verde
Umplutură pancakes:
2 – avocado mediu/mare
100 ml - ulei măsline
½ - lămâie
1 – legătură busuioc verde
1 – legătură mentă
½ - ceapă roșie mică
1 – rodie
Sosuri:
200g – mix fructe pădure (coacăze, zmeură)
1 linguriță – zahăr brun
1 linguriță – chilly pudră
1 lingură (50 g)– muștar normal
2 linguri (100 ml) – lapte cocos conservă, 20% grasime
MOD DE PREPARARE:
În bolul de mărime medie se adaugă ingrdientele pentru compoziția de pancakes după cum urmează:
- făină năut, mălaiul grișat, semințele de cânepă, sare, o linguriță turmeric.
- amestecăm puțin cu telul apoi adăugăm uleiul de cocos, bicarbonatul de sodiu, oțetul de mere, iaurtul de soia și începem ușor să amestecăm compoziția.
- se toarnă apă plată și se amestecă cu telul până se omogenizează compoziția, apoi se lasă la odihnit aproximativ 10 minute (preferabil la rece).
- în acest timp, tăiem avocado în 2 părți pe lungime: se scoate sâmburele, se îndepărtează coaja și se pune în bolul de sticlă de marime medie și se pisează ușor, dar nu îl facem pastă.
- tocăm ceapa cubulețe mărunte, la fel busuiocul și menta, apoi le adăugăm peste avocado.
- scoatem sâmburii din rodie și adăugam cam 2 linguri peste compoziția de avocado, apoi se adaugă sare dupa gust și stoarcem lămâie peste compoziție.
- amestecăm până omogenizăm compoziția, având grijă să nu facem avocado pastă.
- se pune tigaia pe aragaz la foc mediu, ungem cu puțin ulei de măsline și, după ce se încălzește, punem forma rotundă și turnăm un strat de aproximativ 1 cm grosime compoziția de pancakes și lăsăm cam 2-3 minute pe fiecare parte, până prinde o culoare rumenie. Avem nevoie de 2 pancakes pentru a face o porție din acest preparat.
- după ce facem 2 pancakes adăugăm spirulina în compoziție, amestecăm și mai facem încă 2 pancakes.
- fructele de pădure se pun într-un vas, adăugăm o lingură (50 g) de lapte de cocos (20% grăsime), o linguriță de zahăr brun și un vârf de linguriță de pudră de chilly, amestecăm la blender de mână până să se omogenizeze și se face un sos.
- în bolul mic/ceașcă se pune o lingură de muștar, peste care se adauga 1 lingură de lapte cocos (50g) 20% și ½ linguriță turmeric, sare după gust și apoi amestecăm împreună până se omogenizează și prinde culoare galben auriu.
Când pancakes sunt gata, punem într-o farfurie rotundă de servire un pancake peste care întindem compoziția cu avocado (guacamole), apoi acoperim cu pancake a 2-a de culoare verde, pe care punem o frunză de mentă.
Lângă pancakes, se întinde sosul roșu de fructe de pădure și cel de muștar sub formă de semicerc. Adăugăm câteva semințe de rodie ca ornament.
Acest preparat este vegan dar este și fără gluten.