ß
Ediția de miercuri seară a reprezenat o premieră în competiție: cinci dintre foștii concurenți MasterChef au luptat pentru revenire! Ajutați de actorii din VLAD, Andrei, Caroline, Cătălin, Wanda și Raluca au gătit pentru o nouă șansă de a obține șorțul și un loc în Top 8.
La finalul serii, Raluca Podea i-a convins pe jurați și a revenit la balcon alături de colegii ei.
Aseară, pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul MasterChef a fost lider de audiență! Ediția a înregistrat 5.4 puncte de rating și 20.1 share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 3.4 puncte de rating și 12.5 share.
Înainte de proba de eliminare din această seară, concurenții vor avea de făcut o alegere foarte dificilă: ingrediente sau timp: ”Orice alegere e un risc asumat”, va afima Ionuț Mărieș la aflarea probei!
Cei 8 concurenți care luptă pentru evitarea eliminării vor avea o primă șansă de a se salva, însă doar doi vor răsufla ușurați și vor urmări de pe margine cea de-a doua etapă a probei în care concurenții se vor confrunta cu ingrediente surpriză și cu răsturnări de situație care-i vor face să declare, chiar și pe cei salvați: ”Twist-ul acestei probe ne-a învațat o lecție, inclusiv pe mine”.
Cine va reuși să facă un nou pas spre marele premiu și cine va părăsi competiția, aflăm de la 22:30, într-un nou episod MasterChef!
MasterChef - Gătește fără egal!
Gallery