Concurenta de la MasterChef care a suferit de anorexie: "Ajunsesem la 42 kg pentru 1,70 m inaltime"

Redacția Redacția

Actualizat 2. 10. 2014

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Greta Rachita a venit la "MasterChef" pentru ca si-a dat seama ca numai asa i se poate schimba viata. Vrea sa faca din bucatarie- viata ei, iar daca preparatul pe care l-a pregatit in emisiune, turban de biban de mare, a fost un real succes si i-a facut pe Chefi sa ii dea sortul, Greta a demonstrat ca frica de mancare si dorinta de a se trata de anorexie, gasesc in pasiunea pentru gastronomie un adevarat aliat.

"MasterChef" - Prinde gustul competitiei, luni si marti, de la 20.30, la ProTV!

1.Anorexia, ca si alte tulburari de alimentatie, este un subiect oarecum tabu in societate. Sunt multe femei care trec prin asta, dar putine au curajul sa ceara ajutorul. Ce sfat le-ai da?

Asa este. Din pacate nu vorbim foarte mult despre tulburarile de alimentatie. Nu le acordam importanta. Anorexia este o boala care pentru a putea fi tratata trebuie mai intai acceptata si apoi cautate cauzele declansarii ei. Ea, ca si alte tulburari de alimentatie, pleaca din interiorul nostru, din creierul si sufletul nostru. Cand incepe sa isi faca efectele, ajunge deja intr-un stadiu avansat de manifestare. 

Sfatul meu pentru acele persoane care se confrunta cu acest cosmar - anorexia - este de a se opri putin in loc si de a constientiza ca au o problema, ca viata este frumoasa si merita traita in cel mai frumos si mai senin mod, ca atata timp cat vom lasa intunericul sa ne inconjoare sufletul vom avea parte doar de intuneric in viata. Trebuie sa ne deschidem catre Lumina, catre Dumnezeu! Nu ne putem autopedepsi. Cereti ajutorul unui specialist, apropiati-va de Dumnezeu, lasati-va iubite si iubiti! Viata merita traita! Viata este frumoasa!

2.Cum ai ajuns sa suferi de anorexie?

Primele mele probleme legate de alimentatie au inceput la 22 de ani. Pana atunci ma alimentam normal sau mai bine zis nu dadeam nicio importanta alimentatiei. Mancam orice, la orice ora. Imi placea sa mananc. Am crescut intr-o familie cu trei frati, cu mese imbelsugate, cu o bunica bucatareasa, care dedica mult timp bucatariei si care iubea din toata inima bucataria, cu o mama care in weekend gatea de dimineata pana seara si careia acest lucru ii facea mare placere. Am fost mereu un copil foarte pofticios, dar care aveam mereu nevoie de ochiul atent al mamei, pentru a nu risca sa exagerez cu portiile de mancare, dar mai ales de dulciuri pregatite de mama.

La 22 de ani urmam doua faculati, dintre care una cu bursa de studiu si munceam ca si subofiter la Penitenciarul de Maxima Siguranta din Timisoara. Iesisem dintr-o relatie foarte nefericita, care durase cativa ani si in care ma simtisem multa vreme ca un nimic. Imi doream sa reusesc, sa fac ceva atat pe plan profesional, cat si personal. De asemenea, imi doream sa il fac mandru pe tatal meu si mi-ar fi placut ca viata mea sa se schimbe de pe o zi pe alta si faptul ca nu se intampla nimic extraordinar ma facea sa ma simt tot mai rau. Eram singura si incepusem sa am o relatie proasta cu mine. Ma ingrasasem. Ajunsesem la 65 kg, de la 55, greutatea medie a adolescentei mele. Mi s-a atras atentia de catre cateva persoane ca incep sa prind proportii si ca imi pierd frumusetea si lucrul acesta a adancit mult ranile deschise in sufletul meu. Am inceput o dieta care s-a transformat in putin timp intr-un refuz de alimentatie si in cel mai mare cosmar al vietii mele.

3.La cate kilograme ai ajuns?

Ajunsesem la 42 kg pentru 1,70 m inaltime. Nu stiu exact greutatea pentru ca refuzam cantarul, imi amintesc doar ca imi placea mult sa ma privesc si imi doream in continuare sa mai slabesc. Nu consideram ca as mai fi meritat sa ma alimentez… iar aceasta aminitire doare.

4.Cum ti-ai dat seama ca ai nevoie de ajutor? Ce ai facut atunci?

Am inceput sa realizez ce se intampla cu mine cand am ajuns la master in Italia si eram obligata sa locuiesc cu alte persoane, sa mananc in cantina de studenti alaturi de colegii mei, iar asta era un chin. Transpiram doar cand ma asezam la masa… nu stiam ce scuze sa mai gasesc. Ei nu ma intelegeau, nu stiau ca ma durea la nivel psihic fiecare bucatica de aliment pe care o inghiteam. Inainte ma puteam ascunde in apartamentul meu, puteam fugi, acum insa nu mai aveam aceasta posibilitate.

Cu toate astea refuzam orice ajutor. Pentru mine, eram normala. As fi vrut sa fiu lasata in pace. Ii uram pe cei ce incercau sa ma ajute. Pentru mine acele persoane erau doar invidioase. Norocul meu este ca l-am cunoscut pe actualul meu prieten, care a avut foarte mare rabdare cu mine si care mi-a redat siguranta in mine. A avut mereu incredere in mine si m-a facut sa reincep a trai si sa ma reapropii de mancare. Drumul a fost lung si foarte greu; ma refer la drumul de recuperare si inca mai muncim in sensul acesta. El a incercat sa ma convinga sa recurg la un specialist, cel putin la un dietolog, dar am refuzat acest ajutor. Sunt convinsa ca daca as fi facut-o m-as fi vindecat mai repede. 

Problemele mele de alimentatie mi-au adus probleme de sanatate: lipsa unor vitamine, probleme digestive, menstruatii neregulate, probleme de fertilitate. Mai urmez inca tratamente si sper ca intr-o zi sa pot avea un copil.

5.Ce mancai in perioada aia?

La un moment dat mancam o jumatate de felie de paine neagra prajita cu o lingurita de dulceata fara zahar dimineata, la amiaza 2 felii de parizer de pui si o rosie sau 1 crenvurst, iar seara 2 mere sau un iaurt fara grasime sau o omleta din 2 albusuri fara sare, totul alaturi de foarte mult ceai antiadipos sau de laxative. Aveam insa si zile in care mancam doar mere si portocale si consumam mult ceai. Imi era mereu frig si nu dormeam noptile, ma plimbam si fumam foarte mult. In timpul zilei alergam imediat ce introduceam ceva in gura. Ma simteam vinovata si voiam sa demonstrez ca am multa energie si nu am nevoie de alte alimente.

6.Cum ai trecut de la o relatie de ura la una de dragoste cu mancarea?

Dupa terminarea masterului am decis sa imi incerc norocul in Italia pentru a ramane alaturi de prietenul meu. Am inceput sa muncesc, nu aveam inca prieteni aici. Imi era greu, incercam sa ma vindec de problemele mele si vindecarea era dureroasa, incercam sa ma acomodez cu o noua tara, un nou mod de a trai si sa imi deschid inima catre ceva pentru a invata din nou sa iubesc. Iubitul meu, la fel ca orice Italian, iubeste mancarea, pentru ei masa este un mit. Cu el am redescoperit bunatatea mancarii. Imi prezenta fiecare ingredient ca pe ceva rupt din rai, ceva divin si incetul cu incetul am inceput sa gust, sa simt, sa apreciez, sa ma bucur de aceste minunatii. 

In timpul meu liber petreceam si cate 10-12 ore in fata site-urilor culinare sau a cartilor de gastronomie si imi era bine, eram fericita. Apoi am inceput sa gatesc alaturi de viitoarea mea soacra si cand am ajuns sa avem bucataria noastra, cautam mereu timp sa pot sa pun in practica toate ideile culinare nascute in timpurile in care doar ma documentam. M-am trezit intr-o dimineata acum 2 ani radiind de fericire si mi-am zis: in sfarsit am gasit raspunsul la ce m-ar face fericita in viata, ce as dori sa muncesc pentru a fi mereu fericita si implinita – vreau sa lucrez in domeniul culinar, iubesc mancarea, nu ma mai tem de ea! Ea ma face fericita! Vreau sa o cunosc mai bine si sa o folosesc cum se cuvine! Vreau sa ii fac pe toti sa o iubeasca si cred ca tot ce am trait are un sens si Dumnezeu m-a ales pentru a transmite oamenilor un mesaj si pentru a-i face sa iubeasca mancarea!

7.Care au fost primii pasi spre recuperare? Cum arata meniul tau?

Asa cum am mai spus drumul de recuperare a fost foarte lung si foarte dificil, foarte dureros totodata. Cand am inceput sa introduc cate un aliment in meniul meu aveam dureri mari de burta. Insa aveam momente in care monstrii reveneau si ma simteam foarte vinovata si il uram pe prietenul meu pentru ca incerca sa ma faca sa mananc. Erau momente in care ma simteam fara speranta si in imposibilitatea de a-mi schimba viata si atunci revenea nevoia de a ma autopedepsi, dar nu m-am mai pierdut pentru ca era el, iubitul meu si era ea, pasiunea mea pentru bucatarie. In acele momente ma inchideam in bucatarie si gateam. Acelasi lucru il fac si acum: cand am o problema gatesc, citesc despre bucatarie, ma dedic pasiunii mele.

Astazi mananc normal: dimineata iaurt cu cereale si o cafea sau un corn cu marmelada si o cafea sau paine cu dulceata si cafea. La ora 10:00 – 11:00 mananc un fruct sau putina ciocolata – imi place ciocolata amaruie si ador inghetata. La amiaza mananc putina carne si salata. Imi place enorm mamaliguta si de multe ori la amiaza optez pentru mamaliguta cu fasole frecata sau cu varza calita ori spanac. Dupa masa, mai mananc un fruct sau o inghetata, iar pentru cina pregatesc mereu cate ceva bun. Incerc mereu sa creez ceva nou, sa imi pun in aplicare ideile care mi se nasc in cap in timpul zilei de munca. Sambata si duminica la amiaza pregatesc mereu paste pentru ca le ador iar duminica seara este dedicata pizzei.

8.Ai consultat un specialist?

Nu am consultat un specialist. Am vrut sa ma descurc singura. De aceea problema mea s-a intins pe un timp asa de lung.

9.Cum te-ai hotarat sa participi la MasterChef?

Am luat decizia de a participa la MasterChef pentru ca am hotarat sa imi schimb viata. Nu mai vreau sa fiu nedreapta cu pasiunea mea pentru bucatarie. Merita sa devina viata mea. Nu am posibilitati materiale sa renunt la serviciul meu actual si sa iau viata de la zero in acest domeniu, asadar numai MasterChef ma poate ajuta. Stiu ca aceasta competitie culinara poate schimba vieti si sunt sigura ca o va schimba si pe a mea si ca imi va crea sansa de face ce vreau. Au fost mai multe semne pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru a merge pe acesta cale pe care o deschide MasterChef. Stiu ca voi intalni oameni care imi vor intelege pasiunea si care vor crede in mine si alaturi de care voi putea crea si da nastere unor lucruri minunate.

"MasterChef" este integral pe Voyo