ß
A doua crestere consecutiva pentru MasterChef! Cea mai intensa competitie culinara a tinut inca o data milioane de romani atintiti in fata televizioarelor, urmarind cum au decurs preselectiile celui mai puternic show culinar din Romania. A doua editie din aceasta saptamana si ultima din seria auditiilor a adus noi concurenti motivati si dispusi sa intre in gratiile chefilor Patrizia Paglieri, FOA si Adrian Hadean cu preparate pregatite dupa retete atent alese.
Asa cum si-a obisnuit deja publicul, PRO TV a fost ieri seara lider de audienta in intervalul de difuzare MasterChef, 20:30 – 22:23. Varful de audienta a fost inregistrat la 22:00 cand peste 2 milioane de telespectatori la nivelul intregii tari vizionau emisiunea culinara.
PRO TV a condus topul audientelor pe toate categoriile de public. Asa se face ca MasterChef a fost lider cu o medie de 12,5 puncte de rating si 28,1% cota de piata, pe publicul comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani. Pe locul doi s-a aflat Antena 1 cu rezultate aproape de doua ori mai mici - 6,7 puncte de rating si 14,9% cota de piata.
Pe publicul din mediul urban PRO TV a condus cu o audienta medie de 9,9 puncte de rating si 19,1% cota de piata, pe locul al doilea clasandu-se Kanal D cu 6,5 puncte de rating si 12,6% cota de piata.
La nivel national peste 1,6 milioane de romani au urmarit MasterChef. PRO TV a fost lider cu 9,0 puncte de rating si 17,6% cota de piata, in vreme ce Kanal D se clasa pe locul secund cu 6,6 puncte de rating si 12,8 procente din cota de piata.
70 de concurenti vor intra in bucataria MasterChef! Batalie apriga pentru ultimele 19 sorturi
Sigur pe el, Alin Poganescu s-a prezentat la auditii hotarat sa impresioneze. Asteptarile sale au fost departe de reactiile juratilor. Concurentul a inceput cu stangul pregatirea preparatului si, mai mult, a ignorat sfaturile date de Chef Patrizia Paglieri, atitudine care nu a facut decat sa-i infurie pe chefi. Cu toate acestea, ceea ce a gatit el, somon cu sos de capere si piure de fenicul nu a fost de dat la o parte si Alin a primit sansa de a continua competitia.
In timpul liber, Valentina Dica scrie un roman de dragoste si gateste. Acum, emotionata tanara a pasit in platoul emisiunii cu inima incinsa pe jar, cel putin asta fiind denumirea preparatului sau. Desi o prezenta placuta, Valentina nu a reusit sa ajunga si la inima juratilor, motiv pentru care a plecat fara sort.
Cristina Seboiu este eleva, are 18 ani si a gatit la preselectii mozarella cu vinete si sos pesto. Ea a fost luata prin surprindere cand cei trei jurati i-au cerut sa pregateasca un alt preparat, considerand ca primul nu ii pune indeajuns in valoare calitatile in arta bucatariei. Cristina a primit provocarea cu zambetul pe buze si timp de o ora si-a pus in practica reteta preferata de moelleux au chocolat, care i-a adus mult doritul sort.
O noua vegetariana si-a facut loc printre concurentii de la MasterChef. Odette Andreea Mandruta a gatit o prajitura de ciocolata raw vegana in trei culori cu sos de zmeura. Dar pentru ca nici ea nu a convins de la bun inceput, Chef FOA i-a lansat o provocare. Juratul a adus din culise doi pesti si dupa ce a facut o demonstratie i-a cerut sa curete pestele intr-un mod similar lui. Odette a facut fata cu brio si s-a calificat in etapele urmatoare.
Este a doua oara cand Chef FOA pariaza cu green cardul sau pe potentialul unui concurent. De aceasta data sansa i-a revenit Ramonei Popa, de meserie ajutor de bucatar. Ramona si-a propus sa evolueze in cariera aleasa, dar ramane de vazut cum va evolua in competitie.
Militar de cariera, Florin Paul Valea a gatit un preparat pentru copii inventat chiar de el - morcov cu ricotta si ton, mancarea preferata a fetitei lui. Dar cand a aflat ca a folosit colorant alimentar, Chef FOA a refuzat sa guste preparatul. Florin a beneficiat si el de a doua sansa si a dat curs unei probe unice in auditiile MasterChef. In 30 de minute el a trebuit sa gateasca un nou preparat folosind doar ingrediente care in mod normal pot fi gasite intr-o padure. Acesta a optat pentru frigarui de cocos de munte cu hribi si fructe de padure gatite afara, la foc de lemne, iar la final a fost rasplatit pe merit cu un sort.
Tot in editia de ieri am avut parte de o puternica lectie de vointa data de Remus Draganescu, care a plecat din spital pentru a ajunge la MasterChef. Pasionat de gastronomie si condus de o ambitie fara limite, Remus a primit din partea juriului un sort onorific.
Un concurent care a facut senzatie cel putin prin prezenta sa a fost Cora, un travestit pe numele real Paul Nicolae. Aparitie excentrica in platou, Cora a venit insotita de catelului sau Max si probabil i-a purtat noroc, intrucat va ramane in competitie.
Un nou cuplu mama-fiica s-a prezentat la preselectii. Carmen Constantinescu a gatit pulpa de broasca in sos de patrunjel, in timp ce fiica sa Raluca Mirescu a optat pentru file de somon cu legume. Preparatul mamei a fost catalogat de juriu ca fiind indraznet dar fara gust. Fiica ei a fost cea care a primit mai multe aprecieri si un loc in randul concurentilor care vor intra in urmatoarea etapa.
La sfarsitul editiei de ieri, 19 concurenti si-au castigat dreptul de a intra in lupta pentru trofeul MasterChef.
Competitia se incinge incepand de saptamana viitoare cand cei 70 de concurenti care au primit sortul vor intra in bucataria MasterChef.
MasterChef - Prinde gustul competitiei, in fiecare luni si marti la PRO TV!
Gallery