ß
Studiile, dar si o simpla plimbare pe strazi ne demonstreaza ca suntem un popor care prefera shaorma. Romanii consuma, in medie, 1 milion de shaorma pe zi, iar din urma vin burgerii si carnatii.
MasterChef - Prinde gustul competitiei LUNI si MARTI, de la 20.30, la ProTV!
Punctele de fast-food nu sunt si pe placul turistilor, care cauta preparate romanesti. In alte tari, asa-numita street-food face parte din traditia locala si reprezinta o sursa de venit. Asa ar trebui sa fie si la noi, spune Chef FOA de la "MasterChef", care propune o reteta inedita de mititei, buni de vandut la colt de strada.
"Cred ca mancarea locala ar fi mai buna pentru turisti", este de parere un turist strain. In tot centrul Bucurestiului nu se gaseste nimic traditional la taraba. Mititeii sunt, de exemplu, doar la restaurant. Sau in parcuri, pe la terase, trantiti pe gratare care pastreaza drept mostenire grasime arsa de cine stie cand.
Chef FOA, pasionat de street-food, are o propunere inedita pentru acest preparat. Ar vrea sa gateasca pe strada si sa ii faca pe romani sa uite de shaorma. "O sa fac din piept de curcan si din piept de oaie, adica asta este pieptul. Un cutit special pentru tocat carnea de mana, turcii il numesc zar. Carnea, daca o toci la masina de tocat, fibra este foarte zdrobita", explica el. "Are alta textura tocata la cutit. E deja mult mai lipicioasa, mai pregatita sa fie amestecata, condimentata si sa intre direct pe gratar. Trebuie sa fie undeva dublu oaie fata de curcan, pentru ca ma intereseaza micul nostru reinterpretat, sa aiba un gust mai puternic de oaie decat de curcan", adauga el.
"Il gatim la dogoare, nu intra in contact cu fierul ala foarte incins, care isi lasa un gust amar. Carnea este foarte suculenta, lucru care este foarte important. Mama, ce aroma are! Deci nu-ti vine sa crezi! Cred ca se simte. Trece prin sticla. Se ia micul, se pune aici si se mananca", isi prezinta el incantat reteta. "Pe strada ar fi un adevarat succes. In mod sigur ar bate shaorma. In loc de clasicul pui la rotisor ca la shaorma, piept de curcan in combinatie cu piept de oaie", crede Chef FOA.
In America de Sud sau in Asia, street-food este la mare cautare. Preturile preparatelor nu sunt deloc exagerate. Consumul lor, insa, duce la nasterea unei adevarate industrii. Una pe care romanii, absenti cand vine vorba de traditie, o ignora cu desavarsire.