ß
Sorin Bontea, unul dintre juratii show-ului culinar “MasterChef” de la Pro Tv, le recomanda romanilor sa nu se sfiasca sa varieze gama de vinuri pentru masa de Craciun, asortandu-le mancarurilor servite.
“Pentru friptura de porc puteti alege atat vin rosu, cat si alb, iar pentru desert va recomand un vin dulce”. Chef Sorin ii atentioneaza insa pe bucatari sa aiba grija atunci cand vine vorba de friptura: “Daca folositi la gatirea acesteia si vin, aveti grija sa serviti acelasi vin si la masa, fie el alb sau rosu. Oaspetii vor aprecia efortul dumneavoastra si atentia pentru detalii”, crede acesta.
In ceea ce priveste desertul, temutul jurat de la ProTV le sugereaza gazdelor sa iasa din tipare si sa opteze, in locul tortului sau al cozonacului, pentru un preparat light, nu foarte dulce, pe baza de fructe, care sa contrabalanseze felurile grele de mancare specific mesei de Sarbatori.
Telespectatorii vor avea ocazia sa il revada pe Sorin Bontea, alaturi de Chef-ii Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu, in juriul concursului “Masterchef”, care va debuta cu un nou sezon la inceputul anului viitor, la Pro Tv.