Simona Paslaru, taximetrista din Belgia: "La un moment dat, sotul meu a incetat sa ma mai sustina in participarea mea la MasterChef"

Redacția Redacția

Actualizat 7. 5. 2012

Copiază legătură Distribuiți pe Facebook Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Telegram Distribuie pe Twitter

Simona Paslaru, concurenta MasteChef, vorbeste despre greutatile prin care a trecut pentru a ajunge in aceasta competitie.

1. Ai venit tocmai din Belgia pentru a participa la aceasta emisiune. A meritat efortul?
Depinde cu ce ochi privesc acum lucrurile. Pentru mine, eforturile au fost multe. Si din punct de vedere financiar, si profesional, dar si emotional. Dintre toti concurentii, eu am fost singura care, pe tot parcursul competitiei, nu si-a vazut nici un membru al familiei. Au fost perioade in care ma aflam singura, zile intregi, in locatia unde eram cazati. Toti ceilalti mergeau acasa, langa familie, insa pentru mine era imposibil din cauza distantei. A fost foarte greu, dar a meritat. Daca ar fi sa dau timpul inapoi, as proceda in acelasi fel: as participa fara nici o ezitare. A fost frumos, a fost o experienta unica, de neuitat. A fost “o gura de oxigen” atat de bine venita dupa decesul fratelui meu!!! Aveam nevoie de asa ceva.
 
2. Sotul tau a ramas in Belgia sau a venit aici cu tine?
A ramas in Belgia. Ar fi fost prea complicat altfel. Conducem o societate de taxi care functioneaza 24h/24h, 7 zile din 7. Sa lipsim amandoi, ar fi fost imposibil! Si in plus, nici nu stiam pentru cat timp plecam in Romania. Mai intai a fost preselectia. Dar nu stiam pana la ce etapa pot ajunge. Deci a fost foarte greu pentru noi sa ne organizam: stiam cand plec de acasa, dar nu stiam cand ma intorc...

3. Te sustine atunci cind vine vorba de pasiunea ta?
Intotdeauna m-a sustinut si ma sustine in continuare. Ma sustine in tot ceea ce fac, in toate deciziile pe care le iau, dar mai ales in pasiunile mele. Este foarte intelegator si accepta foarte multe cand vine vorba de pasiuni. Dar este reciproc. Si eu traiesc cu pasiunile lui. Suntem foarte complici, iar pasiunile noastre ne-au molipsit unul pe altul: el a prins gustul gatitului si degustarilor de vinuri, iar eu am prins gustul masinilor si sofatului. Trebuie sa recunosc ca, la un moment dat, a incetat sa ma mai sustina in participarea mea la Masterchef. Ii era foarte greu fara mine, ii era dor de mine. Atat de mult, incat mi-a recunoscut ca si-ar dori sa vin cit mai repede acasa. Invingatoare ori pierzatoare, ii era indiferent.  Dorea sa vin cat mai repede acasa. Pentru mine a fost greu cand il auzeam vorbind asa, dar mi-am dat seama ca trebuie sa ma adun. M-am gandit chiar si la abandon. Dar odata ce ma regaseam in bucataria MasterChef, uitam de toate. Ma umpleam de o energie pozitiva, ma cuprindea un sentiment de implinire sufleteasca. Era ceva de nedescris. Eram, pur si simplu, ca un peste scapat in apa. Dar imediat ce terminam proba, aveam remuscari, ma simteam vinovata si nu stiam cum sa-l anunt ca am mai trecut o proba. Era greu. Toate astea, plus oboseala si stresul competitiei... Dar pasiunea mea a triumfat si am rezistat.

4. I-ai impresionat pe jurati inca de la preselectii. Gatesti de multa vreme?
Gatesc de la 14, 15 ani. N-am avut incotro. Locuiam singura cu fratele meu. Trebuia sa gatesc. Insa pe atunci era o povara. Gateam foarte simplu, cat sa ne potolim foamea. Rapid si “comestibil”. Gandul imi era la scoala, la prieteni si la alte lucruri de varsta mea. Nicidecum la gatit. Am inceput sa gatesc cu drag de pe la 17 ani, dar mai ales dupa ce mi-am cunoscut sotul. Adica de pe la varsta de 20 de ani. De atunci am inceput sa gatesc meniuri mai sofisticate si mai dificile.

5. Cum ti-ai descoperit aceasta pasiune?
Sotul meu este foarte gurmand. Ii place sa manance bine. De la inceput m-a dus in restaurante gastronomice renumite. Pentru mine era “o alta lume”. Asa am descoperit mancaruri si bauturi fine. Eram ca “Alice in Tara minunilor”. Atunci am hotarat sa descifrez misterele acestei arte – gatitul. Da, pentru mine, din acele momente, gatitul devenise o adevarata arta. Asa s-a nascut pasiunea mea pentru gatit. Din dorinta de a reproduce acasa tot ceea ce degustam in restaurante. Din dorinta de a-mi rasfata sotul. Din dorinta de a demonstra celorlalti ca nu sunt prea tanara sa tin un menaj. A fost o ambitie. Asa m-am apucat de colectionat carti de bucate si am inceput sa ma lansez in realizarea unor retete din ce in ce mai complicate si mai sofisticate. M-am documentat mult, am invatat mult din emisiuni culinare, din carti... Si repede, gatitul s-a dovedit a fi o mare placere, o mare pasiune. Gatitul avea un efect benefic asupra mea. Imi placea la nebunie. In scurt timp, felul meu de a gati a evoluat in bine. Am inceput sa invit des prietenii, familia si le gateam cu mare placere meniuri si bucate bine alese. Si asa fac de 11 ani: colectionez carti de bucate si gatesc cu placere pentru cei dragi. Gatitul e acum cotidianul meu. Cartile de bucate mi-au invadat casa. Le citesc ca pe romane. Cumpar chiar si carti foarte dificile, cu retete greu de realizat, carti pentru profesionisti. Dar le iau mai mult pentru a descoperi si a intelege ceea ce ii anima pe acesti bucatari atat de renumiti. Detin cred, peste 150 de carti de bucate, plus reviste gastronomice (din 2002 sunt abonata la anumite reviste de bucatarie frantuzeasca). De 10 ani spun familiei si prietenilor ca mi-ar placea sa am un restaurant si sa fiu bucatar. 
 
6. Ce ai fi în stare sa faci pentru a putea sa-ti urmezi visul?
Multe! Cel putin 2200 km ... (distanta ce ma desparte de Romania). Sincer, daca Romania mi-ar oferi aceasta oportunitate, as fi dispusa sa revin “acasa” pentru a-mi împlini visul. Cu toate ca in Belgia nu imi lipseste nimic, pentru mine “acasa” e doar in Romania. Sotul a inteles de mult lucrul acesta si ma sustine. Astept doar momentul potrivit pentru a-mi trai visul.

7. Ce inseamna aceasta competitie pentru tine?
In primul rand, aceasta competitie e ca o “privire” catre fratele meu. El stia despre aceasta pasiune inflacarata a mea. Credea mult in mine si ma incuraja mereu sa ma lansez in domeniu. Insa eu ezitam mereu. De fiecare data ii spuneam ca nu e momentul potrivit. Si anii au trecut, prea repede, iar el m-a parasit… Decesul lui mi-a dovedit ca viata e scurta si ca nu avem timp pentru tot. Nu trebuie sa franam. Trebuie mers pana la capat, cu pedala la maximum. Fratele meu a plecat fara sa ii pot arata cat de mult pot face pentru a-mi trai visul si pentru a fi fericita. De la decesul lui am numai regrete si remuscari ca n-am avut curajul de a-mi duce visul pana la capat, vis de care s-ar fi bucurat si el. Imi zicea mereu ca sunt o fricoasa, ca n-am ”tupeu”. Vorba lui era: ”nu risti, nu castigi”. Imi pare rau ca a plecat cu imaginea aceasta despre mine. Stiu ca in sinea lui gandea altfel, dar imi zicea asa pentru a ma ambitiona. Sunt sigura ca de acolo, de sus, ma vede si e foarte mandru de mine. A reusit sa ma ambitioneze!!! In mare parte, pentru el am participat. Am vrut sa vada ca am ”tupeu” ca el. Prin aceasta competitie, imi traiesc deja visul. Dar, in acelasi timp, e si o provocare cu mine insami. Am vrut sa imi masor competentele in bucatarie, sa vad de ce sunt in stare si cat de departe pot ajunge... aceasta competitie e deja un prim mare pas catre visul meu, acela de a trai din si pentru pasiunile mele.

8. Care este cel mai mare vis al tau?
Sa fiu fericita. Sa fiu langa persoana iubita. Sa fiu sanatoasa, sa ma pot ocupa cat mai mult de cei dragi, de familie si sa profit cat mai mult de prezenta lor. Si apoi, sa traiesc din si pentru pasiunile mele. Caci doar asa as fi fericita si implinita. Sa imi fac o cariera din una din pasiunile mele. Ar fi ca si cum mi-as intregi familia. Caci munca e tot ce mi-a ramas de la viata. Nu pot deveni mama, de aceea munca si pasiunile sunt ”copiii” mei. Sunt o femeie pentru care cariera inseamna, acum, totul. De aceea vreau sa fac ceva ce imi place, vreau sa ma implinesc pe plan profesional. Vreau sa fac o cariera in acest domeniu.

9. Care sint preparatele tale speciale?
Uau... MULTE !!!  Dar in primul rand trebuie sa fie gustoase. Nu neaparat sofisticate. De multe ori, preparatele simple s-au dovedit a avea mult succes. Nu e neaparat nevoie sa ai doar “ingrediente nobile” pentru a realiza un preparat special. Orice preparat poate fi special, din momentul in care e gatit cu multa dragoste si este gustos. In fiecare preparat imi pun amprenta mea personala. Si atunci devine, pentru mine, special. Ma reprezinta! Dar intr-adevar, imi place sa am produse de calitate. Oricum ar fi ele, simple ori sofisticate, materia prima trebuie sa fie de calitate. Un ingredient de buna calitate nu are nevoie de prea multe “artificii” in jurul lui pentru a fi special. O materie prima de calitate e deja baza reusitei unui preparat special.

10. Cind ai gatiti cel mai mult si pentru cine?
La ”MasterChef”, la nunta lui Edi si a Silviei Stancu, la cantina saracilor, etc. Dar inainte de ”MasterChef”, o situatie similara a fost cand am organizat o petrecere pentru sotul meu si a trebuit sa gatesc pentru 30 de invitati. Am gatit un meniu complet: aperitiv (gustari calde si reci), felul 1 cald, felul 2 cald si desertul. Trebuia sa fac un meniu special si totul trebuia sa ajunga cald si bine gatit pentru toti invitatii. A fost super ”fierbinte”, dar o expierenta extraordinara. Am avut o mare dificultate cu homarii. A trebuit sa gatesc 15 homari vii, de care imi era frica si sa ii ating. Primului am incercat sa ii infing cutitul in cap pentru a-l omori, insa ideea am abandonat-o pentru ceilalti. Am ales apa clocotita. A fost un alt moment super haios, demn de dat la ”camera ascunsa”. La desert am ales sa fac un Sabayon pentru a acompania o salata de fructe. Insa a realiza un Sabayon pentru 30 de persoane e un adevarat maraton: nu va spun ce gimnastica de maini am facut!!!  Din dorinta de a reliza ceva special si din lipsa de expierenta, m-am complicat. Dar in final, totul a iesit perfect. Asa e: cand ne lipseste expierenta profesionala, facem alegeri uneori greu de realizat.

11. Cu cine te-ai imprietenit la MasterChef?
Cu majoritatea colegilor, dar mai ales cu Mimi si Aurelia.

12. Au fost momente in viata cind ai simtit ca gasesti in gatit un refugiu si o bucurie de neinlocuit?
O bucurie de neinlocuit e prea mult spus!!! Dar un refugiu, da. Am avut multe momente in care gatitul s-a dovedit a fi un bun refugiu. Era ”gradina” mea secreta prin care poposeam ori de cate ori ma simteam trista si singura. Cand am ajuns in Belgia, eram mult timp singura, fara prieteni. Gatitul mi-a permis sa-mi ocup timpul. Eram in universul meu si ma concentram la un singur lucru: placerea de a gati, de a imparti cu familia acest moment placut. La inceput, o simpla ”ocupatie a timpului liber”, gatitul a rapit incetul cu incetul toate momentele mele libere si s-a transformat intr-o adevarata pasiune. Mai tarziu, cand am inceput sa muncesc, gatitul imi permitea, seara, sa ma rup de tot ceea ce auzeam si vedeam in taxi: oameni din toate clasele sociale, cu tot felul de probleme pe care mi le explicau si care uneori ma oboseau. Datorita gatitului, reuseam sa uit totul si sa ma calmez. Apoi au urmat momente si mai grele in care, uneori, singurul refugiu ramanea gatitul. Atunci cand eram in chimioterapie, de exemplu. Cu toate ca nu reuseam sa mananc si nici macar nu suportam mirosul de mancare, aveam momente cand ma puneam la gatit. Ma depaseam si ma surprindeam chiar si pe mine insami. Simteam nevoia sa gatesc. Era ca o terapie, ca o sedinta la psiholog. Imi astupam nasul si incepeam sa gatesc. Simplu, pentru a ma obosi cat mai putin. Dar in felul acesta reuseam sa uit de tot. Uitam ca sunt bolnava, iar sotul meu avea si el aceeasi impresie: totul parea ca inainte. Mirosea a mancare, dadeam viata casei. Pentru putin timp eram ca ceilalti. Gatitul m-a ajutat sa trec prin toate greutatile. Chiar si la decesul fratelui, gatitul a avut acelasi efect benefic. M-am focalizat pe participarea mea la ”MasterChef” si asta a fost un lucru bun. S-a nimerit la cateva luni dupa decesul lui. Cand nimic nu mai conta pentru mine, cand nu mai aveam chef de nimeni si de nimic, nici macar de gatit. Dar ”MasterChef” si bineinteles gatitul mi-au permis sa ma rup de tot acest nor negru in care ma pierdusem. M-au readus la viata. M-au facut sa cred din nou in viitor, sa visez, sa traiesc pur si simplu. Multumesc ”MasterChef”. Am ras din nou, am vibrat din nou, am fost fericita din nou. Si toate astea cu fratele meu in gand. Cu el mereu alaturi.