Concurenții au trecut printr-o seară intensă, marcată de emoții și tensiune, în bucătăria MasterChef România. Miza a fost mare, iar fiecare pas greșit putea însemna eliminarea din competiție. Show-ul a fost lider absolut de audiență!
Gallery
Seara de marți a fost marcată de tensiune pentru cele două echipe care s-au duelat la cina pregătită pentru emblemele sportului românesc. Cei care au primit cele mai puține voturi din partea invitațiilor au ajuns la testul sub presiune. „Campionii sunt la balcon, iar concurenții care au pierdut proba de echipă intră în bucătăria MasterChef pentru testul sub presiune. Pentru ei urmează o provocare care le va testa simțurile și creativitatea”, a spus Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii.
Georgiana Ene, Victor Marinescu, Sorin Mitrea, Cosmin Răducu și Andreea Corb au fost în pericol de eliminare și au căutat soluții ingenioase pentru a-i impresiona pe cei trei chefi cu un desert.
„Nu am făcut o clătită în viața mea!”, le-a mărturisit Sorin Mitrea chefilor, în timp ce aceștia degustau preparatul său: crème pâtissière și foietaj cu nectarine. „Sosul este tăiat, iar aluatul este crud”, a remarcat Chef Florin Dumitrescu, iar Chef Cătălin Scărlătescu a concluzionat fără menajamente: „Atât de mare este tâmpenia din farfurie...”. Desertul necorespunzător pregătit de Sorin i-a adus eliminarea din competiție.
Ediția de aseară a fost lider absolut de audiență! În intervalul 20:28 – 23:32, PRO TV a înregistrat 6,5 puncte de rating și 21,7% cotă de piață la nivelul publicului național format din persoane cu vârste între 21 și 54 de ani din categoriile ESOMAR ABCD. Televiziunea de pe locul doi a obținut doar 3,4 puncte de rating și 11,3% cotă de piață.
Noi provocări îi așteaptă pe cei 10 concurenți care au intrat în linie dreaptă pentru câștigarea trofeului MasterChef România 2024 și a premiului de 75.000 de euro. Nu ratați edițiile de luni și marți, de la ora 20:30, disponibile în avans pe VOYO!
MasterChef România – Prinde gustul competiției!