ß
  • Emisiuni
  • MasterChef
  • Cum și-a descoperit Sebi Dascălu pasiunea pentru carne. El se numără printre cei 20 de concurenți care au intrat deja în Bucătăria MasterChef

Cum și-a descoperit Sebi Dascălu pasiunea pentru carne. El se numără printre cei 20 de concurenți care au intrat deja în Bucătăria MasterChef

Sebi Dascălu este unul dintre cei douăzeci de concurenți care au intrat deja în Bucătăria MasterChef România! Acesta este pasionat de carne și își dorește să învețe cât mai multe lucruri de la cei trei Chefi.

Gallery

​Competiția MasterChef România a trecut la o nouă etapă după finalizarea confruntărilor. Cei 20 de concurenți rămași trebuie acum să își demonstreze abilitățile pentru a-și păstra locul în Bucătăria MasterChef, altfel riscă eliminarea.

Printre cei 20 de concurenți se numără și Sebi Dascălu, un tânăr în vârstă de doar 25 de ani, care și-a descoperit pasiunea pentru gătit încă din adolescență. Acesta nu doar că iubește să petreacă timpul în bucătărie, ci este și foarte pasionat de carnea de vită, fiind un mic antreprenor în această industrie.

„Prima dată când mi-am dat seama că se întâmplă ceva în carne, a fost la Rungis, în Paris, care este un centru de distribuție europeană și am văzut pentru prima dată carne maturată 100 de zile. Mâncând și învățând ce se întâmplă acolo, am descoperit și m-a pasionat ceea ce se întâmplă în spate. O vită bună pleacă de la naștere!”, a spus concurentul.

VEZI INTERVIUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune MasterChef

Articole pentru emisiune MasterChef

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni