Victor Marțolea le-a atras atenția chefilor, încă din primele secunde, cu atitudinea sa impunătoare. Succesul răsunător de care acesta se bucură de câțiva ani i-a captivat pe cei trei jurați, care au așteptat cu nerăbdare să guste preparatul.
Gallery
Florin Dumitrescu: „Un desert de bucătar, gătit de un pasionat de vinuri. Ar trebui să înțelegeți că subtilitatea în arome este cea mai bună. Din trei elemente, mă încurcă foarte tare sosul, pentru că este foarte agresiv, dar alegerea e bună. Mi-a plăcut!”
Cătălin Scărlătescu: „Eu nu sunt la fel de impresionat. Mi-aș fi dorit ceva mai mult”
Sorin Bontea: „Preparat simplu. Nu știu dacă mai știți să mai gătiți și altceva. Eu trebuie să am încredere în ceea ce ați gătit”
VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Victor Marțolea are 44 de ani este, de origine, din Pașcani. S-a mutat împreună cu familia sa la Piatra Neamț, însă, după ce afacerea pe care o aveau a dat faliment, au fost nevoiți să se mute înapoi în Pașcani.
La 20 de ani, a plecat în Marea Britanie, unde părinții lui se stabiliseră deja și s-a angajat ca om de curățenie într-un spital, dar și pe post de curier. Ulterior, a făcut un curs de Specialist în Investiții, Fonduri, Pensii și a lucrat, timp de nouă ani, la cel mai mare grup de bănci de pe teritoriul Europei, pe un post de conducere, devenind milionar până la vârsta de 30 de ani. În anul 2017, a intrat în lumea construcțiilor și, din anul 2021, a revenit în România, fiind dezvoltator imobiliar.
Și-a cunoscut soția în urmă cu 21 de ani, cu care au patru copii împreună, iar una dintre cele mai frumoase zile din viața lui a fost atunci când tripleții lor au venit pe lume. Pasionat de bucătărie, speră ca, în viitor, să își deschidă un local.
EMISIUNEA INTEGRALĂ SE VEDE PE VOYO.
URMĂTOAREA EDIȚIE ESTE DISPONIBILĂ CU 7 ZILE ÎN AVANS PE VOYO