ß
Chef Sorin Bontea, Chef Florin Dumitrescu și Chef Cătălin Scărlătescu luptă împotriva risipei alimentare în noul show MasterChef: Restul e plăcere! Selly, invitatul din această săptămână, va gusta preparatele celor trei și va decide la cine merge râvnita „Ceapă de aur”
Chefii se vor întrece, invitatul special va gusta, iar unul singur va câștiga!
În fiecare săptămână, doar pe VOYO, cei trei Chefi talentați vor transforma alimentele lăsate de concurenții MasterChef în preparate spectaculoase. După Ionuț Rusu, George Tănase, Drăcea și Erika Isac, în platoul emisiunii „Masterchef - Restul e plăcere” vine, pentru prima dată, Andrei Șelaru.
Selly va gusta preparatele celor trei Chefi și va decide care este farfuria câștigătoare și la cine merge, de data aceasta, „Ceapa de Aur”, trofeul oferit de invitatul emisiunii pentru cel care a gătit cel mai bine.
„Noi o să te hrănim cu resturi azi. Cele rămase de la concurenți”, i-a spus Gina Pistol invitatului. „Am auzit despre acestă probă pe care o faceți, dar având în vedere calitățile dumneavoastră gastronomice...”, a răspuns vloggerul.
Întrebat de Florin Dumitrescu ce preferințe culinare are, Selly nu s-a ferit și a spus că este gurmand și că mănâncă aproape orice, dar în special paste, burgeri sau cartofi prăjiți cu parmezan.
„Eu sper să gătesc pe gustul lui. Sunt curios ce resturi o să găsesc”, au fost declarațiile lui Sorin Bontea.
Vezi pe VOYO, în ediția de miercuri, 30 octombrie, cum va găti Sorin Bontea supă de fructe de mare, Florin Dumitrescu sandwich japonez cu cartofi prăjiți, iar Cătălin Scărlătescu salată de languste.
„Mi se pare absolut incredibil ce au făcut din niște resturi efectiv. Vă rog să mă mai chemați dacă mai aveți. Îmi face o mare plăcere să mănânc de la acești trei Chefi”, a spus Selly după ce a gustat din toate cele trei preparate și a decis la cine merge „Ceapa de aur”.
Show-ul „MasterChef – Restul e plăcere” continuă săptămânal, exclusiv pe VOYO!