ß
Dornici să-și găsească jumătatea și să trăiască cea mai intensă experiență a vieții lor, tinerii din show-ul Love Island România experimentează emoții care-i duc de la plâns la râs în doar câteva momente. În cea de-a treia săptămână a reality show-ului care a încins imaginația românilor, un concurent revine în vilă după eliminare.
Gallery
În urma votului oferit de public în aplicația Love Island România, Andrei a primit puterea de a decide ce fată trebuie să părăsească show-ul, iar decizia lui a fost ca parcursul Mădălinei să se oprească. Însă supriza a venit abia în momentul în care Alina Ceușan, prezentatoarea emisiunii, și-a făcut apariția și i-a invitat pe toți la firepit: ”Iată că a venit, din nou, momentul recuplării. Cea care va rămâne singură, va părăsi emisiunea!”, le-a spus aceasta.
Primele au ales cele două noi fete intrate în vilă, Cerasela și Diana, care au decis să încerce o relație cu Eduard, respectiv Călin, Kiprianos și-a reconfirmat poziția de cuplu cu Nargi, Andrei cu Ada, Adrian și-a arătat dragostea pe care o are deja pentru Anne, iar într-un final Denis a trebuit să aleagă între Alexandra și Josefinka.
Decizia l-a dat peste cap pe Călin, care a recunoscut faptul că, în ultimele zile, el a dezvoltat sentimente pentru Josefinka. Înainte de a decide alături de cine vrea să formeze un cuplu, Denis a întrebat: ”Pot să adresez o întrebare unui coleg? De ce plângi, Călin?”. Spre surprinderea tuturor, acesta i-a răspuns cu lacrimi în ochi: ”De emoții. Pentru că alegerea e destul de evidentă, tu trebuie să alegi ce e mai bine pentru tine, tu te-ai apropiat mai mult de una dintre cele două fete, eu de cealaltă”. Chiar dacă pentru câteva secunde s-a gândit că ar putea decide altfel, Denis a ales să meargă mai departe alături de Alexandra, iar Josefinka să părăsească vila.
Imediat după ce și-a strâns lucrurile, și-a luat rămas bun de la ceilalți colegi și a părăsit vila, Josefinka a primit un ultim mesaj: ”Nu grăbi pasul și mai așteaptă un pic!”. Venirea lui Vlad, un nou bombshell, i-a dat acestuia șansa de a decide dacă intră singur în vila Love Island România sau formând un cuplu cu fata proaspăt eliminată în urma recuplării. Cum au reacționat concurenții, ce anume a făcut-o pe Alexandra să spună: ”Nu am simțit așa mare bucurie de foarte mult timp!”, dar și care a fost reacția lui Călin atunci când Josefinka a intrat în casă la brațul bărbatului care a ales-o, vedem la Love Island România.
Emisiunea este de duminică până vineri, pe VOYO, iar luni, de la ora 23:00, și de marți până vineri, de la ora 23:30, pe PRO TV.
Love Island România – Mai fierbinte ca soarele!