ß
Episodul 4 al reality show-ului Love Island România, disponibil pe VOYO, debutează cu o surpriză colosală.
Gallery
Andrei și Mădălina sunt convinși că trebuie să gătească o cină romantică pentru partenerii lor, respectiv Gabriela și Eduard, doar că lucrurile iau o întorsătură neașteptată.
Eduard primește un mesaj pe telefon de la o anume Anne-Marie, care îl anunță că îl așteaptă la întâlnire. Gabriela, la rândul ei, este invitată să se vadă cu misteriosul Călin.
Reacția lui Andrei și a Mădălinei, când aud că partenerii lor trebuie să se întâlnească cu altcineva, face toți banii.
Anne are 23 de ani, este originară din Giurgiu și e studentă la Drept. ”Mă îndrăgostesc repejor, dar pe cât de repede mă îndrăgostesc, pe atât de repede mă și dezîndrăgostesc. Practic, sunt spontană și pasională în tot ceea ce fac. Nici sexul nu îmi place în pat, ca mamaie și tataie...
El trebuie să fie înalt, să aibă o față gingașă și pozabilă. Să aibă păr frumos. Să fie varianta mea masculină, impunătoare și romantică. Sunt aici să cunosc băieți noi și să-l aleg pe care îmi place și mi se potrivește”.
Surpriza este că Gabriela și Călin s-au mai văzut o dată, înainte de Love Island, la o filmare. Acesta are 29 de ani, este din Cluj și este dermopigmenist. ”Mi-am ales un job unde să lucrez cu femeile pentru că îmi plac femeile, asta e explicația reală. Îmi plac femeile cu forme medii spre mari și să fie cât mai închise la culoare. Mă consider un vânător înnăscut. Asta suntem noi, bărbații. Femeile sunt pescarii care ne aruncă nouă momeala. Am venit la Love Island să aduc magie și să-mi găsesc perechea potrivită”.
Urmăriți, în clipul video de mai jos, ce s-a întâmplat la cina romantică.
Episodul integral este acum pe VOYO.