ß
Zilnic, de luni până vineri, de la ora 14.00, PRO TV difuzează „Lecții de viață”, însă deja celebra producție de la PRO TV are acum o surpriză pentru fani: noi episoade se văd în exclusivitate pe VOYO!
„Moștenirea de familie”, unul dintre episoadele noi care pot fi văzute doar pe VOYO, ne prezintă povestea lui Mark Manea, un cetățean american cu origini românești. Întors în țara noastră, el află că deține o avere impresionantă, doar că aceasta a fost luată de la familia lui de către comuniști.
În încercarea de a recupera averea, Mark este abordat de Voicu Dogaru, un afacerist care vrea să îl înșele, dar care îi face cunoștință și cu fiica lui, Ilinca, pe care o prezintă ca fiind avocat.
Deși tânăra era inițial parte din plan, pe parcurs aflăm că Ilinca s-a îndrăgostit pe bune de Mark și că nu mai vrea să îi fure averea, ci vrea să îi devină iubit. Doar că planurile lor sunt date peste cap când în poveste apare Rebecca, iubita din SUA a lui Mark, și când Voicu Dogaru îi spune tânărului că, de fapt, Ilinca nu îl iubește.
Cum se va termina povestea puteți afla în noul episod „Lecții de viață”, care se vede în exclusivitate pe VOYO!