Panică mare pentru soția lui Firicel: acesta a dispărut fără urmă de acasă. Sau cu niște urme bine ascunse. Nu e foarte clar! Și alte griji pentru Vasile: se pare că Robi a plecat în concediu în Bulgaria. Dar de fapt nu a plecat. Și mai neclar. Iar Gianina și-a pus implanturi. Dar să fie din cele la care spera Giani? Altă problemă. În Las Fierbinți, nimic nu e ușor, însă totul e amuzant. Iar telespectatorii s-au bucurat la maximum de cel de-al doilea episod al acestei săptămâni.
Vești bune pentru cel mai simpatic polițist: s-a decis să plece în vacanță, în Bulgaria. Sau cel puțin așa i-a zis primarului. Când în fapt el era acasă și se juca pe consolă. Urâtă minciună într-o relație de așa lungă durată cum este între cei doi funcționari publici! Oare se va lămuri și va fi iar loc de prietenie?
Tot cu mari dubii este și Giani. Surprins de Dorel în fața casei Gianinei, acesta vrea să afle dacă fata și-a pus silicoane. Dar se pare că nu e deloc ușor să o descoasă de această informație. Poate în această seară are șanse mai mari...
Și soția lui Firicel s-a confruntat cu o mare problemă: acesta nu a mai dormit la el acasă. Așa că femeia a dat fuga la Celentano pentru a afla unde este bărbatul ei: ”Zi... unde-i ăsta?”. Oare problema ei să aibă legătură cu faptul că i-a cerut soțului să semneze o hârtie prin care acesta trebuie să-și facă datoria de bărbat... de patru ori pe săptămână?
Serialul a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 – 21:30. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11.1 puncte de rating și 32.5% cotă de piață, cifre mult mari mari față de locul 2 care avea doar 5.4 puncte de audiență și 15.8% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.8 milioane de români au râs și s-au relaxat, iar în minutul de aur, la ora 20:57, peste 2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV!
În doar câteva ore, povestea merge mai departe! E vremea ca Vasile să se lămurească ce face, de fapt, Robi și Giani să afle ce intervenții și-a făcut Gianina. Totodată, soția lui Firicel se va lămuri cum se pot rezolva problemele ei de cuplu, așa că episodul nu trebuie ratat.
Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe VOYO, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans cu 7 zile.
Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!