Robi are probleme, pe care, aparent, nimeni nu le poate rezolva decât el. Dar metoda la care apelează e considerată de consătenii lui cam extremă.
Soarele răsare iar în Fierbinți, din fericire pentru eroii noștri. Nu la fel de încântat este Robi, care are o problemă și o cheamă în ajutor pe Dalida.
Veșnica și vajnica Dalida, mereu de ajutor pentru toată lumea, îl găsește pe polițistul satului legat de pat, cu cătușele din dotare. „Mulțumesc frumos, Dalida, că ai venit”, îi spune, umil, Robi, încă în pijama, „legat ca un câine”.
Robi nu vrea să vorbească despre treaba asta, pe care o consideră mult prea intimă și rușinoasă pentru un „organ” al statului. Dar nu poate evita o explicație când este convocat la o ședință cu Dalida și Aspirina.
„Ia zi, mă! De ce te-ai legat cu cătușele de pat? Zi măcar că a fost din greșeală”, întreabă sfredelitor Dalida.
Robi pleacă fruntea în pământ, ca pe vremea când era certat de doamna învățătoare că nu și-a făcut tema la română.
„N-a fost din greșeală, singur m-am legat”, răspunde, în doi peri, Robi.
Dar motivul? Care e motivul, Robi? Aflați din clipul de mai sus!
Noul sezon Las Fierbinți este disponibil pe VOYO, unde fiecare episod poate fi urmărit cu 7 zile în avans.
Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!