ß
O nouă seară petrecută alături de binecunoscutele personaje din Las Fierbinti, o lecție de viață și învățături, toate ascunse într-un joc de poker. Ca și în viață... ”pokerul îl joci cât joci, până când îl înveți numai că, la un moment dat, se întoarce roata și te învață el pe tine... te învață minte! Când ești pe margine, este bine să stai pe margine”... a concluzionat prefectul.
Cu o miză surprinzătoare, toți participanții s-au implicat activ în negocierile intense... până când totul a luat o turnură neașteptată. Concluzia a fost clară ”politica este pentru lupi, și trebuie vânat în haită”, dar în cazul prefectului nostru, ”haita sunt chiar eu”!
Serialul Las Fierbinți a fost, aseară, lider incontestabil de audiență. Episodul a înregistrat 12.6 puncte de rating și 32.9% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a avut, în medie, 5.9 puncte de rating și 15.4% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din mediul urban, PRO TV a condus topul televiziunilor cu o medie de 10.5 puncte de audiență și 31.7% cotă de piață, în timp ce locul 2 avea, în medie, 6.2 puncte de rating și 18.6 % share. La nivel național, în medie, peste 2.1 milioane de români au urmărit Las Fierbinți, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:46, peste 2.5 milioane de români erau cu ochii pe PRO TV.
Țara o arde pe comedie! Luni, marți și joi, de la 20:30, cele mai iubite personaje ne așteaptă pe ulițele din Fierbinți.
Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe voyo.ro.
Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!