ß
Au petrecut 10 ani împreună și au ajuns să se cunoască în cel mai mic detaliu. Acum ne spun și nouă câte ceva. Actorii din Las Fierbinți ne-au dezvăluit câteva impresii despre serial, direct de pe platourile de filmare.
Vestea bună este că sezonul 16 din Las Fierbinți e pe vine și debutează la PRO TV la 10 septembrie. Vestea proastă, dacă putem spune așa, este că personajele n-au nicio șansă. Rămân la fel cum le știți: măcinate de preocupări mărunte, înguste la minte, dar pline de umor, uneori și involuntar.
Direct de pe platourile de filmare, Mihai Bobonete (Bobiță), Constantin Diță (Giani) și Mihai Rait (Dorel) s-au strâns laolaltă, ca-n poaiana lui Iocan, să ne spună cam care sunt impresiile lor despre sezonul 16 din Las Fierbinți.
FOTO: PRO TV
Oamenii iubesc Las Fierbinți. Vă imaginați serialul la sezonul 285?
Mihai Bobonete: „Noi am fi, cu siguranță, îngropați. Vom fi niște morminte. Dacă 16 sezoane s-au făcut în 10 ani, 160 de sezoane se vor face în 100 de ani…”
Constantin Diță: „Nu, dar transformăm povestea. Ei au copii…”
Un fel de Tânăr și neliniștit?
Mihai Bobonete: „Nu, nu se poate Tânăr și nelinișit, că vorbim de calitate, totuși (râd toți trei).”
Cum e acest sezon pe care îl filmați acum și la ce să se aștepte cei care sunt fani declarați ai serialului?
Constantin Diță: „Eu zic că e un sezon foarte bun, în ideea în care încă nu s-a pierdut energia serialului. Sunt în punctul în care citesc textul acasă și râd, apoi râd și aici, pe set.”
Citește și: Marți, 10 septembrie, începe un nou sezon Las Fierbinți. Nu s-a schimbat nimic. E la fel de bun!
Mihai Bobonete: „E o schimbare. Ai impresia că scriitura acestui sezon e puțin mai introspectă așa. Am avut niște episoade mai greu de filmat și mai greu de dezlegat și de noi. Pare că se duce în personaj mai mult. Sunt niște episoade care arată și alte fețe ale personajelor.”
Constantin Diță: „Eu încă sunt surprins, pentru că textul îl repet acasă. Și mă surprind râzând singur. Mă ajută soția să reiau textul și râdem amândoi. Deci, e bine.”
Cât de greu vă e să ieșiți din personajele voastre atunci când ajungeți acasă?
Constantin Diță: „Nu avem problema asta, dar, evident, iei cu tine ticuri verbale. Rămân gesturi sau ticuri, după 8 ore sau 12 ore de filmări. La un moment dat o să-ți scape un: Da bravo, mă! sau Ce-ai făcut, Bobiță? într-o situație funny.”
O să râdeți, dar pe alea le-am preluat cu toții. Sau mulți dintre noi, să fiu mai exact
Mihai Bobonete: „Asta e o greșeală a voastră, nu e treaba noastră (Rait și Diță se prăpădesc de râs). Da, pentru că ați luat tot ce e mai prost. Adică, sunt copii care vorbesc cu Da bravo, Știi ce zic? și așa mai departe și consideră că e o normalitate. Nu-i normalitate, pentru că până la urmă ăsta-i un serial de ficțiune, iar oamenii care spun că e exact cum se vorbește la țară… nu e chiar așa. Nu cred eu că la țară toată lumea e agramată și analfabetă cum sunt aceste personaje care, încă o dată, sunt ficțiune. De asta, eu nu consider neapărat bine că sunt copii pe stradă care vorbesc cu dezacorduri, ca în serial. Nu cred că e bine.”
Constantin Diță: „E o situație simplă, în care râzi de… e important asta. Trebuie să faci diferența asta. Dacă vezi o piesă de Caragiale râzi de ceva, de prea mult, de franțuzisme…”
Mihai Bobonete (intervine): „Eu nu știu de ce e obligat cineva să preia ceva. Eu acuma dacă mă uit la Peaky Blinders (serial britanic – n.n.) trebuie să încep să vorbesc ca ăia, sau ce? Mie nu-mi plac astea cu Da bravo, mă!, Ce-ai făcut, Bobiță? când le aud pe stradă.”
Mihai Rait: „Nu-ți plac fiindcă te-ai săturat tu de ele.”
Într-un episod din sezonul 15, Giani și Dorel sunt amenințați de primar cu evacuarea din sat dacă nu se însoară rapid. Și amândoi vor să ajungă la inima Gianinei. Ați fost mari cuceritori în viața de zi cu zi?
Constantin Diță: „Nu, nu, n-am nicio legătură cu zona asta, N-am avut nevoie să mă expun în situații din astea, în care trebuie să vii cu textele tale de-acasă: Ai niște ochi ca două stele și taică-tău a fost hoț (râsete). N-a fost nevoie. Mulțumesc lui Dumnezeu că a mers fără.”
FOTO: PRO TV
Mihai Rait: „Eu am fost mai mult timp burlac și am, da, am mai experimentat. Am mai fost expediat. Am mai luat-o, am mai dat-o. Știi cum e…”
Mihai Bobonete: „Ca-n tenis. În tenis… henț în poartă-i gol.”
Mihai Bobonete: „Eu n-am avut timp să experimentez. Îmi amintesc că acum 26 de ani am încercat ceva și așa a rămas. Sunt de 26 de ani cu nevastă-mea.”
Sunteți toți actori de comedie și de stand-up. Se poate un show de stand-up comedy fără înjurături?
Mihai Bobonete: „Se poate la fel de bine cum se poate și cu înjurături, în egală măsură. E vorba de artist. Sunt pe Netflix 3.000 de special-uri. Dacă te uiți la ele, unii înjură, alții nu. Fiecare face ce vrea.”
Constantin Diță: „Acum că piața noastră e dominată de stilul ăsta în care se înjură, asta-i altă treabă. E o chestie de opțiune, până la urmă. Cred, totuși că-i mai greu fără înjurături. Nu sunt convins, cred.”
Mihai Bobonete: „Să nu uităm că, în lansările noastre, când vin oameni, chiar și când înjurăm… înțeleg că se râde cu batista la gură, dar tot se râde. Și aicea cred că mai e și-o chestie legată de o viziune care are rădăciile în trecut. Noi o ardem puțin mai pudici decât Papa, înțelegi?”
Gallery