In seara aceasta, Aspirina este constransa de Vasile sa-si vanda terenurile pe care un om politic urmeaza sa construiasca o fabrica de cauciucuri. Neinduplecata de oferta acestuia si constienta ca o astfel de tranzactie ar putea aduce o catastrofa in localitate, Aspirina reactioneaza si-l pune pe primar la zid, facand o radiografie dura a societatii actuale.
”Asta e secolul nesimtirii, nu al vitezei! Ma, voua nu va e rusine? Cat o mai tineti asa? Noi am fost generatia de sacrificiu, am copilarit fara jucarii si fara lumina, ca liliecii, si am mancat parizer doar duminica pentru a plati datoria externa a tarii. Cu copilaria noastra s-a platit datoria externa a tarii, sa fie clar! Poate pe tine te-a crescut maica-ta cu pandispan, dar pe mine nu. Si dupa ce am platit datoria externa a tarii, a venit Revolutia si am facut o datorie si mai mare ca aia veche pentru ca n-aveam de niciunele si ne lua mereu iarna pe nepregatite. Dupa ce ne-am mai revenit si noi, astia care am scapat cu zile, a venit si criza mondiala. Si iar ne-a prins cu pantalonii in vine: datorii la banci, salarii mici, nenorocire! Acum ce criza mai e? Inteleg ca nu s-a schimbat nimic in tara asta pana n-au murit elefantii aia, highlanderii care si pe vremea aia, si acum, s-au descurcat. N-au murit toti, dar nici bine nu le mai e. Acum vad ca ati aparut altii, modele mai noi, jigodii full option. Fara mama, fara tata, ca tine, Vasile! Ba, voi sunteti mai rai ca aia, pentru ca aia macar se fereau. Si daca cu aia n-am putut face nimic pentru ca eram prea mici, cu voi ne luptam, ma! Va strangem de gat, unu cate unu, va alergam cu furcile si cu topoarele ca la 1907.”, ii va spune Aspirina primarului, cu ochii inlacrimati.