ß
Săptămâna aceasta, în serile de miercuri și joi, de la ora 20:30, distracția are adresa în Fierbinți! Primarul Vasile îi va testa abilitățile de polițist lui Robi, Celentano va primi o ofertă greu de refuzat, iar Giani își va încerca norocul în dragoste.
Robi va trece prin șocul vieții lui în momentul în care îl va găsi pe primarul Vasile întins pe jos și, aparent, fără suflare, „Domn primar, nu-mi faceți asta, domn primar!”, va plânge polițistul speriat, străduindu-se să-i verifice pulsul. Încercarea lui de a-l păcăli pe Robi îi va dovedi rapid primarului că agentul nu are pregătirea necesară pentru asemenea intervenții: „Bă, băiatule, tu ești polițist sau ORL-ist? Ce-mi căutai la ureche? Îmi căutai branhiile?!”.
În ciuda faptului că este urmărit de mai mulți săteni, pentru că le-a luat ferestrele de la casă, banii și nu le-a terminat lucrările, Celentano va fi preocupat de alte lucruri. „S-a întâmplat o chestie incredibilă, care incredibilă este așa puțin spus! Deci, bă, băiatule, mi s-a schimbat viața!”, se va lăuda Celentano. În episodul de miercuri seară, talentul său de povestitor va fi remarcat și îi va aduce o ofertă neașteptată: „A scos cartea lui de vizită și a mai scos 3000 de lei și a zis: Ia tu ăștia, scrie toate memoriile care le ai în capul tău despre tine și eu public cartea la mine la editură”, îi va povesti acesta lui Firicel, despre cum i s-a propus să-și scrie autobiografia.
Giani își va face curaj și va încerca să o cucerească pe soția lui Cărămidă, un localnic temut în întreg satul. „Îmi place de ea, mă! Vreau și eu să merg cu Mercedes-ul, că m-am săturat de Logan, știi?”, îi va explica Giani lui Bobiță. Dacă va reuși să scape nevătămat din această aventură, vedem miercuri și joi, de la ora 20:30. Noi episoade pot fi urmărite în avans pe VOYO.
Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!