ß
Gabi Marin este corepondentul din Echipa de 10 a lui Măruță care uimește în fiecare ediție cel mai exigent juriu al Cozonacului de Aur.
După ce bucătari pricepuți din toată țara pregătesc cei mai buni cozonaci tradiționali, Gabi demonstrează că bucătăria nu are granițe și că însemnă și gust și creativitate nesfârșită. Într-o zi a adus un cozonac cu cerneală de sepie și fructe de mare, în alta unul tropical care te ducea direct în Maldive prin gust, în alta unul câmpenesc, cu brânză și o mulțime de alte ingrediente delicioase.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: De mică am fost un copil creativ, am cochetat cu bucătăria încă de la varsta de 10 ani, atunci când am gătit primul meu chec roz. Făcând parte din generația cu cheia la gât, obișnuiam să petrec mult timp singura acasă, alături de sora mea mai mare. Ea a fost și prima care testa toate rețetele mele de atunci, care mai de care mai…inedite. Odată cu trecerea timpului am ales să mă stabilesc in Grecia, acolo unde am locuit timp de 8 ani si pentru că imi plăcea să gătesc am inchiriat un restaurant aflat pe muntele Olimp, acolo unde le găteam turiștilor care ne treceau pragul. In prezent sunt reporter “La Maruță”, unde din nou am reușit să îmbin una dintre pasiunile mele cu jobul. Am făcut parte din proiecte culinare precum “România arată-ți farfuria!”, “Cozonacul de aur” de care mă ocup de aproape doi ani, “Încinge grătarul că-ți sare muștarul!”, proiecte care m-au adus mai aproape de cei care ne urmăresc zi de zi, dar și care m-au provocat să fiu din ce in ce mai bună in absolut tot ceea ce imi propun.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: Pot spune că sunt un om căruia ii plac foarte mult provocarile si îmi place să experimentez mai ales în bucătarie. Eram în redacție și ii povesteam colegului meu Radu Pruteanu că mi-am cumpărat cerneală de sepie, că aș vrea să fac un cozonac negru, văzusem la cineva pe Instagram, dar nu eram hotărâtă ce umplutură să îi fac. Atunci el mi-a “lansat ” această provocare: de a face un cozonac cu fructe de mare. De aici a inceput totul, el a spus-o ca pe o glumă, dar eu am luat-o in serios. Astfel, a doua zi i-am adus un cozonac negru cu fructe de mare.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: Îmi place mult să gătesc și nu numai dulciuri, aproape orice. Îmi doresc ca această pasiune să devină o afacere și să pot împărtăși creațiile mele cu toți cei care mă urmăresc pe rețelele de socializare. Postările mele cu cozonacii colorați au avut un impact mare asupra oamenilor si mi-au dat curaj să continuu. Vreau ca prin aceste rețete să încurajez oamenii să iși folosească imaginatia, chiar daca prima data nu iți iese rețeta trebuie să încerci, să expermentezi. Fiecare retetă pe care am facut-o până acum a fost o provocare, zeci de incercări, uneori eșecuri, alteori adevărate reușite. Am reinterpretat pâna acum cozonacul Red velvet, cu brânză ricotta, ganache de cheesecake și șarlotă de vișine. În alta editie am venit cu cozonacul tropical, si cozonacul câmpenesc. Ce urmează? Surpriză. Urmăriți emisiunea “La Marută” și veți afla.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: Cea mai controversată a fost rețeta de cozonac aperitiv cu cerneală de sepie și fructe de mare. Urmăresc întotdeauna rețeta tradițională de cozonac si imi folosesc imaginatia pentru culori, texturi, umpluturi. Având in vedere ca printre pasiunile mele se numară si călătoritul, am avut ocazia să ajung in tări precum Maroc, Japonia, Nepal, Portugalia, Spania, Fanta,Grecia de fiecare dată când vin dintr-o astfel de tară imi place să experimentez în bucatarie. Astfel, de-a lungul timpului am făcut tanjin, mâncare tradițională din Maroc, plăcintă de mere prăjită sau Pokades, rețete din Nepal, din Japonia am “furat” rețeta de Eby fry cu sos tartar si mochi, pasteis de nata din Portugalia, Grecia halva farsalon si multe altele.
Așa cum spune, Gabi Marin a locuit 8 ani în Grecia, a călătorit în jurul lumii, dar imaginația și creativitatea ei sunt nesfârșite. Are o atenție deosebită pentru detalii, iubește tot ce înseamnă muncă migăloasă - de la broderie până la bucătărie, iar prin tot ceea ce creează, își construiește propria lumea frumoasă.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: Recunosc că nu consider despre mine că sunt neapărat talentată, ci doar pasionată și autodidactă. Imi place sa experimentez lucruri noi, astfel că am trecut prin aproape toate domeniile, de la fashion la arta culinara. Am făcut genți croșetate din benzi textile, am pictat pe haine, am facut jucarii din lâna impaslită, am brodat, am cochetat și cu cofetaria. Lista e foarte lungă. Cand vine vorba de imaginație și creație nu-mi pun niciodată limite.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: Cred cu adevărat ca fiecare ne putem construi propria lume, iar a mea este una plină de culori, texturi si arome. Îmi place că în orice activitate pe care o înterprind, fie vorba de arta culinară sau oricare alta, obisnuiesc să îmi pun amprenta, să îi surprind pe cei din jur. Și astfel, să contribui și eu la a le înfrumuseța puțin lumea lor.
În doar câteva apariții La Măruță și în calitate de bucătar, a atras atenția multora. Intenția ei principală este să ofere încredere oamenilor într-o viață cu gust și cu aromă, prin care ne-o putem crea singuri.
Gabi Marin, corepondent La Măruță: Îți spun sincer că nu eram pregătită emoțional pentru un val atât de mare de mesaje, atât de susținere, cât și de critică. Cred ca este normal, fiecare e liber sa-și exprime opinia. Imi doresc doar că eu să le transmit că atâta timp cât își doresc ceva cu adevărat pot face. Nimic nu este imposibil: nici macar o rețetă de cozonac reinterpretată cu umplutură de fructe de mare. Și pe această cale le mulțumesc tuturor pentru mesajele trimise. Cu siguranță cele mai frumoase sunt cele de apreciere, cele in care și-au rupt cateva secunde din viața pentru a mă felicita pentru ceea ce fac.
În video atașat vedeți COMPETIȚIA COZONACUL DE AUR DIN 26 aprilie, dar vă bucurați și de "Cozonacul lui Măruță", pregătit special de Gabriela Marin
Pe Gabriela Marin o găsiți AICI, iar prăjirturile ei fabuloase sunt pe Atelierul Gabrielei
FOTO: INSTAGRAM/ CAPTURĂ LA MĂRUȚĂ