ß
Andra a fost primul român care a concertat pe OVO Arena Wembley, iar evenimentul a fost memorabil.
Gallery
Mii de voci au răsunat la unison pe acordurile piesei "Noi suntem români", iar corespondenții La Măruță au filmat atât la concert, cât mai ales în culise. Una dintre cele mai frumoase reacții surprinse a fost cea a Evei Măruță:
Concertul mi-a venit la inimă, pentru că am dansat tot concertul. Mie mi-a plăcut foarte mult. Mi-a plăcut foarte mult tot ce s-a întâmplat pe scenă și în sală, la toate piesele îmi venea să plâng pentru că erau foarte frumoase și mi-au intrat la inimă!
Când a văzut ce a zis fiica ei, Andra aproape că a început să plângă: "Deci nu pot să cred că a zis asta! Doamne!"
La rândul său, Măruță a spus:
"Nu știai de asta, nu? Nici eu!"
Vezi un video emoționant atașat
Următoarea oprire a turneului este programată pe 6 aprilie în Stuttgart. Apoi, Andra va urca pe scenă de două ori la Sala Palatului, în București, pe 27 și 28 aprilie 2024, în apropierea sărbătorii de Paște. Acestea au fost adăugate la program la cererea insistentă a publicului, după ce alte două reprezentații din septembrie 2023 s-au bucurat de un succes total, cu bilete epuizate.
Concertul „Tradițional 2" depășește definiția unui simplu eveniment muzical: este o călătorie emoțională și culturală care îmbrățișează tradiții și povești de iubire autentice, conectând publicul la rădăcinile culturale românești. Acest spectacol este continuarea producției „Tradițional" din 2019, care a cunoscut un succes enorm, atrăgând aproape 100,000 de spectatori la cele 15 reprezentații live, toate cu casa închisă, atât în România, cât și peste hotare.
FOTO: LA MĂRUȚĂ/ CONCERT ANDRA LONDRA