ß
Irina Rimes își invită fanii la un concert intim, ca stare, nu ca dimensiune. Artista a gândit conceptul “Sufrageria Irinei” chiar când își interpreta creațiile muzicale în confortul propriei case.
Irina Rimes va aduce conceptul muzical "Sufrageria Irinei" la Sala Palatului din București pe 13 martie 2024. Ulterior, concertul se va ține și în țară, după cum apare chiar pe pagina artistei.
Gallery
La Măruță, Irina a povestit cu emoție:
"Mă gândeam azi dimineață ce noroc am eu. Ce noroc am să pot să îmi cânt povestea vieții mele, să fie pe scenă, să fie cu mulți oameni. Nu știu de ce am atâtea emoții. Practic e o poveste reală, e povestea mea. De multe ori am primit întrebarea, nu te simți prost să dai atâta din casă? Ziceam nu, că e modul meu de a comunica, altfel sunt anxioasă și antisocială."
Irina este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România și şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.
“Despre el”, “Cosmos”, “Pastila” și “ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum “Visele”, “Ce s-a întâmplat cu noi”, “Iubirea noastră mută”, “Bandana”, “Bolnavi amândoi”, “Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.
FOTO: CAPTURĂ LA MĂRUȚĂ/ INSTAGRAM IRINA RIMES