ß
Invitată în emisiunea ”La Măruță” de la Pro TV, Alexandra a anunțat că începe un nou sezon ”Smile with style”, emisiune dedicată igienei orale, foarte importantă pentru sănătatea generală.
În plus, Alexandra a arătat și cea mai nouă investiție pentru cabinetul său, una în realitatea virtuală.
Alexandra Mircea: Eu am făcut această investiție în ochelarii care te introduc în realitatea virtuală pentru că mi se pare că este un nou prag în viața noastră și în tehnologie. În America lumea merge pe stradă cu ei, tastează și așa mai departe. Îmi doresc foarte mult ca în stomatologie, detaliile fișei pacientului să se integreze în realotatea virtuală atunci când vedem pacientul. Eu îmi doresc să pot să folosesc ochelarii aceștia când văd pacientul, ca să văd și fișa pacientului în același timp."
Dr. Alexandra Mircea este cel mai urmărit stomatolog din România, cu o comunitate de peste un milion de urmăritori pe TikTok, Youtube, Instagram și Facebook.
Un nou sezon marca Alexandra Mircea, "Smile with Style" se vede online pe ȘtirileProTv și Voyo.
FOTO: CAPTURĂ LA MĂRUȚĂ