ß
Theo Rose și Anghel Damian se mândresc cu fiul lor, Sasha, care abia a împlinit două săptămâni. Frumos, sănătos și voinic, băiețelul aduce bucurie fără margini în sufletele tuturor!
Cântăreața este în culmea fericirii de când a devenit mamă! Fiecare moment petrecut alături de fiul său, Sasha, este pur și simplu o binecuvântare de la Dumnezeu, iar faptul că are toată susținerea din partea familiei și prietenilor nu poate decât să o bucure și mai mult.
Până acum câteva zile, Theo Rose a stat alături de familia sa, la țară, acolo unde s-a relaxat și și-a pus gândurile în ordine. În cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, vedeta a dezvăluit că micuțul Sasha a fost cel care s-a odihnit atât de bine, încât cu greu îl mai trezea.
„Am fost și la țară la ai mei și acolo a dormit extraordinar de bine. De la aerul ăla tare, afară mai adia vântul. S-a odihnit! Abia îl mai trezeam!”, a dezvăluit Theo Rose.
Foarte sinceră de fel, Theo Rose a recunoscut că, deși este mai fericită ca niciodată, nu de puține ori s-a confruntat cu lipsa somnului. Vedeta spune că momentan nu se poate sincroniza cu bebelușul său, așa că se simte câteodată fără puteri.
„Din punctul de vedere al oboselii. Nu pot să mă sincronizez cu el chiar așa. Sunt lucruri de făcut prin casă. Mai bag la spălat, mai calc, mai fac curat, nu apuc să dorm cu el. O singură dată pe zi dacă apuc să dorm cu el. Din punctul ăsta de vedere mi se pare dificil, în schimb sunt și norocoasă.
Am parte de ajutor, de susținere. Prietenii, familia, toată lumea este alături de mine, dar înțeleg și mămicile care trec prin perioade mai dificile după naștere.
Are 4 kilograme deja”, a spus Theo Rose.
Mândru că a devenit tată, Anghel Damian se desprinde cu greu de fiul său. Proiectele sale continuă și încearcă să își împartă timpul în așa fel încât să poată fi prezent cât mai mult alături de partenera sa, dar și de bebelușul lor.
„Anghel este și el fericit. Așa cum ne-am organizat cu perioada asta, el încă mai are câte ceva de filmat pentru Clanul, sezonul 3. Ne-am organizat astfel încât, până încep eu treaba, să se elibereze el cu programul, iar apoi să petreacă el mai mult timp cu Sasha”, a mai povestit artista.
Sursă foto: Arhivă
VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Gallery