ß
18 români pasionați, experți în grătar, își vor scoate la înaintare aptitudinile culinare pentru a câștiga premiul cel mare al concursului Încinge grătarul, că-mi sare muștarul!. Campionatul Grătarelor revine, iar jurizarea se va realiza în direct, sub ochii lui Cătălin Măruță. O nouă ediție a celui mai savuros concurs începe astăzi, de la ora 15:00, La Măruță.
Concurenții vor prepara specialități la grătar, preparate din carne, sosuri fine și legume proaspete, totul pentru a-și adjudeca prima poziție în cadrul Campionatului Grătarelor. Timp de două săptămâni, în perioada 12 – 23 iunie, Cătălin Măruță face România să sfârâie!
Trei jurați consacrați vor degusta delicioasele fripturi și vor oferi note participanților. Chef Alexandru Comerzan este proprietarul a trei restaurante care servesc zilnic mii de români cu astfel de preparate, Dodo Mesaros este unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut, urmărit de sute de mii de români pentru contentul creat în jurul gastronomiei, iar Liviu Bosnea este unul dintre cei mai experimentați organizatori de festivaluri culinare.
Participanții care vor acumula cel mai mare punctaj se vor lupta în marea finală, ce va avea loc în data de 23 iunie. În acest an, premiul constă într-un grătar profesionist, în valoare de 24.000 de lei.
Ce preparate la grătar se vor face remarcate, cine va fi pus în încurcătură de jurați, dar și cine va ajunge să se lupte pentru marele trofeu, vedem în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:00, La Măruță.
Regulamentul apare AICI.