ß
Smiley și frumoasa lui parteneră, Gina Pistol, numără zilele până la nuntă, o veste care i-a bucurat enorm pe fani, dar și pe apropiații celor doi. Se pregătesc intens pentru marele eveniment, iar despre acest lucru a vorbit chiar celebrul artist în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Invitat în platoul emisiunii „La Măruță”, Smiley a făcut noi dezvăluiri despre nunta cu Gina Pistol. Printre altele, artistul a primit și un „cadou” din partea lui Cătălin Măruță, mai exact mâncare tradițională românescă: sarmale, cu mămăligă și smântână. Cântărețul și-a adus aminte cu drag de bunica lui, care îi gătea atunci când era mic.
Surprizele s-au ținut lanț pentru Smiley! Bunica sa a fost sunată prin video call în timp ce artistul se afla în platou, iar mesajul pe care i l-a transmis l-a emoționat la maxim!
„Te iubește mamaie și te îmbrățișează. Succesul tău îmi face viața fericită. Îți urez succes și de acum înainte și mamaia te iubește”, i-a transmis bunica lui Smiley prin apel video în emisiunea lui Cătălin Măruță.
Vezi în galeria de mai sus imaginile cu bunica lui Smiley
Gallery