ß
Alex Bogdan a trecut printr-o perioadă extrem de complicată. Timp de 9 ani a fost dependent de jocurile de noroc și a pierdut aproximativ 150.000 de euro. Actorul a oferit mai multe detalii în emisiunea „La Măruță”.
Alex Bogdan a decis să vorbească despre acest subiect, după ce a primit mai multe mesaje pe rețelele sociale de la tineri care trec prin aceeași situație.
„Datorii, prietenii distruse, căsnicii...Este halucinant până unde s-a ajuns. E foarte greu să te deschizi și să vorbești despre problema asta. În 2008 am fost pentru prima oară la casinou, treceam printr-o despărțire, treceam prin mall și la un moment dat s-a deschis o ușă și vedeam multe luminițe. Am intrat ca o muscă...Am băgat vreo 20 de lei într-o păcănea din asta, am apăsat, habar nu aveam ce fac și în 5 minute a venit o doamnă la mine și mi-a dat 200 de lei. Și am zis eu de aici nu mai plec”.
Alex Bogdan a povestit cum a pierdut, într-o seară, 4000 de euro. În acea perioadă, mama lui era bolnavă, venea la chimioterapie în București.
„Eram cu mama în casă, care îmi făcea curat, călca o rufă. Mie mi-au intrat banii pe card, verificam mereu. M-am retras și m-am dus în baie și am început să joc. Am pierdut toți banii de la regie, 4000 de euro, pe toți în 5 minute. Eram transpirat, îmi venea să urlu, să dau cu pumnii prin baie, trebuia să mă duc în cameră, iar mama nu trebuia să afle nicio secundă ce e cu mine”, spune Alex Bogdan.
Altă dată, când a pierdut o sumă foarte mare, actorul povestește că a dat cu pumnul într-un geam și s-a tăiat grav: „Am început să plâng isteric, m-am băgat în cadă, în timp ce mâna curgea șiroaie ...”
Actorul a recunoscut că a avut momente când și-a dorit să recurgă la gesturi extreme: „Țin minte că, într-o seară, am vrut să mă arunc în fața unei mașini”.
Află mai multe detalii în materialul video de mai sus.
Gallery