ß
Cu câteva zile în urmă, Anca Serea a trecut prin momente grele. Fiica ei, Sara, în vârstă de 15 ani, a fost operată de urgență, de peritonită. Fosta prezentatoare TV se afla la munte, împreună cu copiii mai mici, când a aflat vestea. În emisiunea „La Măruță”, ea a povestit cum s-a întâmplat totul.
„A fost un moment de cumpănă în viața noastră. Eram plecați la munte. Vacanța celor mici nu a coincis cu vacanța Sarei, care este la liceu, este în clasa a IX-a. Eu am insistat să meargă cu noi și să chiulească, parcă am presimțit ceva. Copilul fiind conștiincios, a zis că rămâne, că are niște examene de dat”.
Anca Serea a menționat că înainte de plecarea în vacanță, fiica ei a făcut niște analize, care i-au ieșit bine:
„Nu avem nicio explicație. I-am întrebat pe medici, dar asta a fost situația. Nu avem ce să facem. Eu am această rutină, să fac analize, eu fac de două ori pe an, iar copiii o dată pe an”.
Fosta prezentatoare TV a recunoscut că din din această întâmplare a avut de învățat o lecție:
„A fost o operație destul de dificilă. A intrat în sala de operație pe la ora 18.00 și la ora 21.00, când noi eram deja în București, încă nu era ieșită din operație. Orele alea mi s-au părut cele mai lungi ore. Sara a fost un copil norocos, pentru că s-a aflat pe mâna unor oameni excepționali (...) Pentru că eu sunt genul ăla de părinte foarte relaxat, din păcate... Eu nu mă duc cu ei, nu știu cum sunteți voi, da eu nu mă duc de la prima febră, când face copilul 38. Eu stau acasă, am un pediatru de când era David mic. O sun, mă sfătuiesc cu ea. Sincer îți spun, deși mi-e rușine să recunosc, dacă aș fi fost eu cu ea acasă nu aș fi dus-o ( nr. la spital). I-aș fi dat un antiinflamator, aș fi sunat doctorița, probabil aș mai fi temporizat un pic, dar iată că inima de bunică...ea a dus copilul la spital. Mama mulțumesc, chiar dacă ne certăm noi des, să știi că eu te iubesc. Cred că mesajul meu pentru mămicile care mă privesc acum ar fi: indiferent de gravitatea problemei de sănătate, să nu ne bazăm atât de mult pe instinctul acesta matern, ci să mergem la doctor. Aceasta este lecția cea mai importantă pentru mine învățată din această experiență, din păcate. Pentru că eu eram foarte relaxată.
Anca Serea a mai spus că, în prezent, niște cursuri de bune maniere, etichetă și protocol la cea mai prestigioasă școală din Londra. După finalizarea lor va putea și ea să predea. Află mai multe detalii în materialul video de mai sus.
Gallery