ß
A fost petrecere mare în familia Marei Bănică! Fiica sa a împlinit un an, iar jurnalista i-a organizat tradiționalul eveniment de tăiere a moțului, unde au fost prezente nu mai puțin de 70 de persoane.
Mara Bănică și mama sa au fost invitate în platoul emisiunii „La Măruță”, acolo unde au vorbit despre mezina familiei, Donca, care a împlinit de curând vârsta de un an. Familia și apropiații jurnalistei au venit la marea petrecere organizată de aceasta și au asistat la momentul în care cea mică și-a ales trei obiecte de pe tava destinului.
„A ales pixul, deci ar fi jurnalistă ca mine, apoi a ales jucăria și îmi place să cred că ii va fi viața ca un joc, iar ultimul obiect a fost un ceas. A mai luat și banii, dar se spune că primele trei obiecte contează”, a dezvăluit Mara Bănică în emisiune.
VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS