ß
Dacă pe micile ecrane Tătuțu are un Clan întreg de care trebuie să aibă grijă, în viața reală George Mihăiță este un adevărat exemplu de urmat pentru fiii săi. Băieții nu i-au călcat pe urme, dar acest lucru nu are deloc importanță, spune chiar marele actor.
George Mihăiță, „Tătuțu” din serialul Clanul, a vorbit despre băiatul său cel mic, Vlad, care este stundent la ASE, secția Management. Nu a ales actoria, dar mărturisește că nu este prea târziu, iar până la decizia finală va încerca mai multe domenii.
Actorul a mărturisit, de asemenea, că întotdeauna a încercat să își împartă timpul, în mod egal, între viața de familie și cea de pe scenă. Se bucură că a reușit acest lucru și că a fost întotdeauna un model pentru băieții săi.
„Am trei băieți. Categoric nu poți avea mare succes în două ramuri, e adevărat. Uneori poate au fost vitregiți de prezența mea, dar în același timp am căutat să fiu un model pentru ei prin felul meu de a fi, prin comportamentul meu, prin actele mele diverse. Am zis ca măcar să fiu un model pentru ei și, dacă vă spun scrisoarea pe care am primit-o de la fiul meu cel mare, când avea 20 și ceva de ani, îmi dau lacrimile.
Cert este că a încheiat așa: „Nu știu dacă ești un tată perfect, dar cu siguranță ești cel mai bun”.
Vlad, mezinul familiei Mihăiță, a fost prezent alături de tatăl său și a mărturisit că iubește sportul, în special fotbalul.
„Am făcut 8 ani la Steaua. De mic m-a dus și la fotbal și la tenis. M-am lăsat. Sunt student la ASE, la Management”, a mărtursit Vlad.
Întrebat dacă și-ar dori să ajungă la fel ca tatăl său, tânărul student a răspuns: „M-am gândit, dar mi-a zis tata că am timp”. Ulterior, George Mihăiță a intervenit și a spus: „E greu, în ziua de azi nu mai sunt condițiile care erau când am început meseria asta. E altceva, e mult mai dur acum.”
VEZI MOMENTUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Gallery