ß

Dilly Chilly, la un pas să nască în mașină

Dilly Chilly a născut de curând, dar l-a adus pe lume pe fiul ei în acealași stil picant care o caracterizează. 

Fosta concurentă Masterchef a născut în apă, la o clinică din Constanța, cu ajutorul unei doula - un cadru profesional pregatit pentru a oferi suport emotional, fizic si informativ, mamei care asteapta sa nască. 
 
La Măruță, Dilly a povestit că aproape a născut în mașină, pentru că a fost activă până în ultimul moment: 

"Mi se spusese că pot să nasc oricând, dar nu credeam. Stăteam la coafor, mă masam, mă tundeam și contracțiile începuseră din 5 în 5 minute. Nu m-am documentat însă legat de aceste contacții, nu știam că la 5 minute trebuie să mă sesizez. Apoi au început din două în două minute. Mi s-a rupt apa, îmi doream să spun și eu mi s-a rupt apa și uite că mi s-a rupt.Apoi au început durerile și m-am speriat."



 

Într-un final Dilly a născut natural, în apă, iar tatăl copilului e cel care a tăiat cordonul ombilical al bebelușului. Asta deși cei din familia ei nu erau de acord cu această alegere de a naște în apă, cu o doula care să o ajute: "rudele au spus că sunt Dilly, acum nu mai sunt chiar Dilly și el e micul meu Chilly."
 
"N-am nimic. N-am cățel, n-am purcel, n-am casa mea, n-am mașină. N-am nimic, dar am totul”. Așa se prezenta Alexandra Popescu, alintată de prieteni Sasha sau Dilly Chilly în 2019, când participa la Masterchef. Lucrurile s-au schimbat pentru tânăra de aproape 34 de ani - acum e într-o relație și e mamă, dar e la fel de picantă ca atunci când a intrat în showbiz. Mai mult, își dorește să crească și băiețelul ei pentru a putea să călătorească alături de acesta.



FOTO: CAPTURĂ VIDEO/ INSTAGRAM DILLY CHILLY 

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni