ß
  • Emisiuni
  • La Măruță
  • Codin Maticiuc, dezvăluiri despre cartea care spune povestea lui Nuțu Cămătaru

Codin Maticiuc, dezvăluiri despre cartea care spune povestea lui Nuțu Cămătaru

Codin Maticiuc, dezvăluiri despre cartea care spune povestea lui Nuțu Cămătaru

Codin Maticiuc a scris o carte despre Ion Balint, cunoscut drept Nuțu Cămătaru. 

Cartea e intitulată „Dresor de lei și de fraieri - Viața lui Nuțu Cămătaru” și a fost anunțată de autor pe Facebook:
 
„Aceasta este cartea mea. O carte la care am lucrat în ultimii 5 ani. Am realizat că este un subiect prin 2014 când, aflându-mă la Miami, pe prima pagină a ziarului Miami Herald era Nuțu Cămătaru. Abia în 2017 am găsit o cunoștință comună care m-a dus la Nuțu. Am reușit să-l conving să mă lase să îi aflu povestea. 5 ani am stat pe lângă el, de la nunți și petreceri până la închisori. Am fost cu el să-și viziteze fiul, aflat în pușcărie pe atunci, l-am însoțit la Curtea Supremă unde a fost și condamnat. L-am vizitat la Jilava, penitenciarul din Ploiești și la cel din Găești. Am văzut și condițiile generale din penitenciare, dar și cele speciale pentru clanuri și îndeosebi pentru «Inamicul Public Numărul Unu». 5 ani. 5 ani de când am intrat în lumea lui, i-am cunoscut deopotrivă anturajul și dușmanii, poveștile și familia. 5 ani de când am primit un acces într-o lume paralelă, a adevăraților băieți răi. 5 ani în care am fost martorul tăcut al unor răfuieli și reglări de conturi cum nu mi-am putut imagina.”


 

"La Măruță", Codin Maticiuc a făcut și mai multe dezvăluiri despre carte:
 
"Am tăiat un singur nume de bărbat și foarte multe de femei. (...) Nu am coafat însă nimic. Am scos doar numele femeilor și numele unui prieten al lui Nuțu Cămătaru care a pățit rușinea de a cădea în WC. O să existe și un documentar și suntem pe cale să facem și un film artistic. Cartea se numește așa pentru că, în penitenciar, niște informatori au fost plasați cu Nuțu în cameră, el a simțit și a vorbit de cai cu ei; l-a chemat directorul închisorii, l-a întrebat dacă e dresor de cai, a zis că e crescător de cai și dresor de lei și de fraieri. Nu mi-a fost frică pentru că sunt un cretin (râde n. a), am avut însă parte și de sfera de protecție a lui Nuțu."

Gallery

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni