Gheorghe Gheorghiu, celebrul cântăreț de muzică folk, s-a căsătorit duminică, în Statele Unite ale Americii, cu femeia alături de care era de mai mulți ani. Nunta a fost una de basm, iar la petrecere au cântat muzicieni de seamă.
Gheorghe Gheorghiu s-a căsătorit, la 67 de ani, cu Gabriela Băncescu, patroana unui restaurant cu specific românesc din Statele Unite ale Americii. Ceremonia a avut loc în New York, iar petrecerea s-a desfășurat la un local select. Atmosfera a fost întreținută de nume importante ale industriei muzicale, între care Maria Dragomiroiu(care este și nașa cuplului) și solista Angela Rusu.
Contactată telefonic în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță, Maria Dragomiroiu a vorbit despre fericitul eveniment și a avut numai cuvinte de laudă la adresa fericiților miri. „Fina e cel mai deosebit om pe care l-am întâlnit. Un suflet așa de muncitor, și de bun, și de îngăduitor. Un prieten adevărat nemaipomenit. Suntem foarte fericiți că s-a întâmplat acest eveniment în viața lor și a noastră”, a declarat artista.
Cu puțin timp înainte de nuntă, Gheorghe Gheorghiu susținea că și-ar dori o ceremonie restrânsă, nu cu mulți invitați. Se pare că realitatea a fost, totuși alta. Muzicianul a oferit peste 500 de invitații. "Am emoţii, că nu prea sunt obişnuit cu stilul ăsta. Vor veni foarte mulţi prieteni, şi-au luat viza, şi-au luat biletele de avion. O să facem o nuntă tradiţional românească, Gabriela se va ocupa. Vor fi în jur de o mie de invitaţi. Vin din România foarte mulţi, prieteni, artişti. Am dat vreo 500 de invitaţii ori câte două persoane. Eu nu aş fi vrut să facem tămbălăul ăsta, mie mi-ar fi plăcut o petrecere mică, restrânsă, frumoasă", povestea solistul.
Gallery