ß
Miercuri, 10 noiembrie, a avut loc înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Prietenii și oamenii care l-au iubit pe artist l-au condus pe ultimul drum.
Maria Tărchilă, sora cântărețului, a povestit printre lacrimi despre ultimele cuvinte ale lui Petrică Mîțu Stoian:
"Când m-am dus la el, a zâmbit. Mi-a zis, soru-mea, uite și tu cum am ajuns! I-am zis, taci, nu trebuie să te lași! Nu trebuie să te lași! Atunci el a zis "nu mai pot, nu mai pot!" Voiam să facem totul să îl salvăm. Pentru mine rămâne cea mai iubită ființă. Dacă nu mergea acolo, ar mai fi trăit mult și bine. Vrem să iasă la iveală ce s-a întâmplat și să nu mai moară nimeni."
Sora artistului a vorbit și despre tot ce s-a scris legat de conflictele dintre Niculina Stoican și Petrică Mîțu Stoian. Aceasta a povestit că artista a fost extrem de afectată de moartea cântărețului și că nimic din ce s-a întâmplat între cei doi nu a fost atât de grav: "Niculina e rea de gură, nu e rea la suflet".
Copleșit de cele întâmplate și chinuit de faptul că trebuie să își conducă cel mai bun prieten pe ultimul drum, Constantin Enceanu a declarat:
"Am stat minute în șir la căpătâiul lui. Nu am făcut asta cu nimeni...Decât cu mama și cu tata....Încercam să îl ating și să îl întreb de ce, de ce ai făcut-o.... L-am condus pe ultimul drum cum cred că și-ar fi dorit...Frumos!"
Gallery