ß
Anca Țurcașiu a avut o vară plină, iar acum se bucură de câteva momente de liniște. Actrița a jucat în piese de teatru și a cântat pe Litoral, deși o problemă de sănătate i-a creat probleme.
Anca Țurcașiu debordează de energie și nimic nu îi stă în cale atunci când dorește ceva! Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, actrița a dezvăluit că vara aceasta a avut agenda plină și că și-a onorat toate angajamentele, deși o fractură la unul dintre picioare a pus-o în dificultate. Mai mult decât atât, deși medicii i-au recomandat să se menajeze, artista a cântat pe Litoral, spre fericirea celor care îi admiră munca.
"La mare am căzut, într-o seară. Eu sunt o fire foarte împiedicată. Cred că am atras asta pentru că toată vara m-am gândit să nu cad și să nu îmi rup picioarele pe gresia aceea foarte lucioasă. Și s-a întâmplat. Așa că ai grijă ce îți dorești și ce transmiți în Univers", a povestit Anca.
"Dar de a doua zi, mi-am ținut toate spectacolele, cu orteza, cu o canapea instalată frumos pe scenă", a povestit Anca Țurcașiu. "Iar la teatru am adaptat personajul și am făcut-o șchioapă pe Dolores, personajul pe care îl interpretez", a continuat artista.
Gallery