ß
Taher Sonu este expert în relații, psiholog și autorul celei mai citite cărți de seducție din România. Taher îi ajută pe oameni să învețe cum să atragă și să păstreze un partener de cuplu.
Expertul în relații a fost prezent în emisiunea La Măruța, unde a vorbit despre secretele seducției, dar și despre rolul său în cadrul show-ului "Căsătoriți pe nevăzute”, care va avea premiera în această toamnă la PRO TV.
“Ce ar trebui să știe oamenii care sunt angrenați în relații, care ar fi lucrurile la care ar trebui să fie atenți?”, l-a întrebat Cătălin Măruță pe expert.
“Cred că ar trebui să fie atenți în primul rând la ei înșiși, pentru că foarte mulți oameni în momentul în care intră într-o relație proiectează în partener nevoile lor, ce își doresc ei, ce vor, ce să primească. În primul rând ar trebui să fie un pic atenți la ce se întâmplă în interiorul lor și care sunt lucrurile care contează cu adevărat pentru ei”, a explicat Taher.
Psihologul face parte din panelul de experți ai emisiunii “Căsătoriți pe nevăzute”, un reality show bazat pe știință, destinat celor care nu au avut noroc în dragoste, dar n-au abondonat încă lupta de a-și găsi jumătatea.
“Facem un experiment foarte interesant, unic în România. Se întâlnesc prima oară acești oameni la altar. Dau ochii unul cu celălalt fix în momentul în care spun Da. Dar nu se întâmplă oricum. Pentru că poate sperie puțin ideea. (...) Din fericire am alături de mine experți foarte buni în domeniu și de data asta încercăm să ne bazăm pe știință. În loc să facem potriviri de perechi pe păreri, pe impresii, ne folosim experiența noastră, care cred că adunat are câteva decenii deja, și în felul ăsta vrem să facem tot ce e mai bun pentru oamenii ăștia...să formăm câteva cupluri la care noi sperăm să fie totul cum trebuie”, a dezvăluit Taher.
Mai multe în materialul VIDEO de mai sus
Gallery