Narcis Iustin Ianău a devenit cunoscut în 2011, când a participat la prima ediție Românii au talent. Au trecut zece ani de atunci, iar Măruță l-a avut ca invitat pe contratenorul care între timp a cucerit lumea cu vocea sa.
“Nu-mi vine să cred să cred că au trecut zece ani de atunci. Pare că ar fi fost ieri”, a spus Narcis în timp ce urmărea pe ecranul din studio imaginile cu el de la Românii au talent.
Tânărul a reușit performanțe incredibile, iar în ultimii zece ani a cântat în peste 1.000 de orașe din 50 de țări. El a urcat pe marile scene ale lumii alături de celebra Sarah Brightman.
“Am avut noroc să mă întâlnesc și să colaborez cu Frank Peterson. El m-a ajutat să merg să cânt cu Gregorian și cu Sarah Brightman. Cu ea am terminat două turnee mondiale. Mai aveam unul anul trecut, dar a venit pandemia”, a explicat artistul.
Narcis a reușit să-și împlinească un vis și să-și cumpere un apartament la Cluj-Napoca. “Am vrut mereu să pot spune că am casa mea, am locul meu, unde să mă întorc din turneu. Am ales Cluj pentru că-mi place natura, orașul”, a mai spus tânărul.
Mai multe în materialul VIDEO de mai sus
Fotografii: Instagram Narcis Ianau
Gallery