ß
În 2018, arhidiaconul Florian Popa a cucerit inimile românilor cu interpretările sale de la “Vocea României” și a ajuns în echipa Andrei.
Între timp, arhidiaconul s-a hirotonit preot și pe lângă slujbele pe care le ține enoriașilor săi își face timp și pentru muzică. Florian Popa a fost prezent în platoul emisiunii “La Măruță”, unde a vorbit despre ce a însemnat experiența de la “Vocea României”, dar și despre familia sa. Preotul în vârstă de 30 de ani este căsătorit și are doi copii.
„Am înregistrat câteva colinde, am fost cu corala din care fac parte la foarte multe concerte prin țară. Ultima perioadă a fost un pic mai săracă în concerte și în rest mi-am văzut de parohia unde sunt preot, la Buna Vestire, în Constanța, și bineînțeles de credincioșii care mi-au fost încredințați”, a spus Florian Popa.
La final, preotul le-a oferit un dar muzical românilor.
Mai multe declarații, dar și interpretarea sa, în materialul VIDEO de mai sus
Gallery