ß
Brigitte și Florin Pastramă au dărâmat toate zvonurile despre faptul că doresc să divorțeze. ei doi au fost în legătură directă prin Skype, în emisiune La Măruță unde au declarat că zvonurile sunt false și vor să vândă investiția de care se ocupă doar pentru a avea mai mult timp pe care să îl petreacă în familie.
De asemenea, într-un moment de sinceritate, Florin a făcut marele anunț: "În cel mai scurt timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, s-ar putea să fim 3, nu am stat degeaba o lună și jumătate. Eu îmi doresc să fie băiat. Vă invit la botez."
Vizibil emoționată, Brigitte a declarat că nu a vrut să se știe, deoarece în trecut a mai pierdut o sarcină. Însă a ținut să-i asigure pe toți că se află în cel mai fericit moment al relației cu Florin Pastramă: "Perioada de autoizolare ne-a apropiat foarte tare. Vreau să opresc goana mea după bani. Eu simt că Florin mă iubește din tot sufletul și asta este cel mai important."
Vezi mai multe în materialul video de mai sus!