ß

Primul bebeluș vindecat de COVID-19 a fost externat. Cum se simte acum

Primul bebeluș videcat de COVID – 19 a fost externat ieri de la Maternitatea Bega din Timișoara, iar mama și-a luat cu lacrimi în ochi copilul acasă.

Aceasta a fost în legătură directă prin Skype în emisiune La Măruță, unde a vorbit despre momentele crunte prin care a trecut departe de copilul ei: „Este foarte greu, este crunt, mai ales că am apucat să stăm 10 zile împreună acasă și dintr-o data mi s-a luat din brațe.”

Marius Craina, doctorul care s-a îngrijit de micuțul bolnav, a fost și el în legătură directă prin Skype și le-a transmis celor de acasă un mesaj deosebit de puternic:

„Am remarcat o înțelegere absolută și o comunicare impecabilă, o încredere pe care niciodată nu am întâlnit-o în cariera profesională, care s-a stabilit între cadrele medicale, mamele și gravidele internate la noi. Chiar dacă distanța care îi separa erau doar câțiva zeci de metri între mame și nou-născuți, ele nu puteau să-i atingă , nu puteau să-i vadă! Singura comunicare care exista era prin telefon, între personalul nostru și mamă.”

 „Lumea trebuie să vadă și să înțeleagă că: da, este o boală cumplită,o boală care din păcate a produs victime, care a creat atâta suferință, dar există speranță! Mădălina și nou-născutul pe care îl are astăzi în brațe dovedesc clar că împreună vom răzbi în acestă bătălie, în acest război!”

 
Vezi continuarea în materialul video de mai sus

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune La Măruță

Articole pentru emisiune La Măruță

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni