ß
Cornel Oană, logodnicul lui Brigitte Năstase, a acceptat să apară la emisiunea ”La Măruță” pentru a vorbi despre relația acesteia cu un alt concurent din „Fermă”, Florin Pastramă.
Cornel a venit la emisiunea ”La Măruță” pentru a preciza că, după imaginile ai căror protagoniști au fost Brigitte Năstase și Cornel Oană, el nu se mai consideră într-o relație cu Brigitte. Acesta nu-i găsește nicio scuză fostei sale iubite.
”Show-ul are limitele lui, nu te obligă nimeni să faci... Este normal ceea ce s-a întâmplat, în condiții de stres oamenii reacționează. Eu am terminat relația de săptămâna trecută”.
Cornel Oană a mărturisit că, până să apară scenele ”incriminatoare” cu Brigitte și Pastramă, el era hotărât să facă nunta, locuia la ea acasă, avea grijă de afacerile lor și de copiii ei.
”Noi, chiar înainte de FERMA, am avut o ceartă. Fiecare a înțeles cum a vrut. Ea s-a considerat singură, eu m-am considerat în relație. Dacă este fericită cu Florin Pastramă, eu le doresc Casă de piatră. Eu am dat verigheta jos, nu am ce să fac cu jumătate de verighetă”.
Cornel Oană spune că nu se aștepta să fie înșelat cu Florin Pastramă. De asemenea, acesta comentează și reacția Ralucăi Podea, fosta logodnică a lui Pastramă: ”Este normal ca Raluca să fie supărată, pentru că el a încercat cu toată lumea de acolo. Mai lipsea vaca. Nu mi se pare OK. Am crezut că mă poate înșela cu oricine de acolo, mai puțin cu el”.
Cornel consideră că Florin Pastramă își bate joc de Brigitte și conchide. ”Eu nu sunt supărat pe nimeni. Eu le iau pe toate ca pe lecții de viață. Probabil îi voi da dreptul să-mi explice”.
Gallery