ß
Mirabela Dauer a vorbit, cu ochii în lacrimi, despre prietenia cu Raoul, „copilul pe care l-a pierdut”. Rareș Borlea a scris o carte biografică dedicată celebrei artiste: „Mirabela Dauer. Prin ochii sufletului”
Cunoscuta și îndrăgita artistă Mirabela Dauer, alături de Raoul (Rareș Borlea), au fost invitați în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță, acolo unde au dezvăluit povestea emoționantă din spatele cărții biografice „Mirabela Dauer. Prin ochii sufletului”.
Raoul a venit cu ideea de a scrie o carte despre viața fascinantă a emblematicei cântărețe și în scurt timp totul s-a transformat în realitate. În platoul „La Măruță”, artista a spus că, la început, i-a cerut lui Raoul ca tot ceea ce scrie să reflecte în profunzime adevărata sa poveste de viață.
„Nu am fost niciodată în turneu cu Rareș. L-am întrebat dacă vrea să facem noi doi și din prima a spus că da. Ca o provocare. Și ne-am dus. A mai venit cu o provocare: facem o carte?
Am spus că vreau ca această carte să fie adevărată, să fie povestea vieții mele. L-am ales pe Rareș pentru că el este copilul meu, copilul pe care l-am pierdut.
Eu cu Rareș am avut pauze. El s-a schimbat, s-a maturizat și am avut încredere în el. Mă bucur că am cunoscut un nou Rareș. S-a maturizat”, a spus Mirabela Dauer cu ochii în lacrimi.
Vizibil emoționată, Mirabela Dauer i-a spus prezentatorului Cătălin Măruță că a suferit foarte mult fiindcă nu s-au mai văzut de foarte mulți ani.
„Eu am suferit foarte tare că nu m-am mai văzut cu voi”, i-a spus Mirabela Dauer lui Cătălin Măruță.
Foto: Facebook