ß
La începutul lunii mai a anului 2024, designerul Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer la prostată și a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Gallery
Acum, la mai bine de o jumătate de an, Mihai Albu a povestit La Măruță:
Tot anul trecut, Mihai Albu a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că fratele lui a murit. Era pentru prima oară când creatorul de pantofi vorbea despre Lecinius, în spațiul public nu s-a știut că acesta avea un frate mai mare cu zece ani. La începutul anului trecut însă, designerul a anunțat trecerea acestuia în neființă și a postat chiar și o fotografie cu Lecinius.
„Nu reușesc să găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima tristețea și suferința provocate de neașteptata trecere în neființă a bunului meu frate Lecinius. Dumnezeu sa îl odihneasca în pace!”, a transmis public Mihai Albu, care în august 2023 și-a înmormântat mama care îi era foarte apropiată,
FOTO: PRO TV/ INSTAGRAM